Un ceas prin ghetoul C 3

Am intrat preţ de o oră in palatul sărăciei, cunoscutul C3, unde peste 200 de oameni işi trăiesc viaţa aşa cum le-a fost dat de un destin lipsit de indurare.
Dicţionarul Explicativ al Limbii Romane defineşte ghetoul ca o „zonă marginală, săracă şi mizeră a unui oraş, in care sunt siliţi să trăiască oameni” Chiar dacă nu este situat la marginea Zalăului, ci in cartierul Dumbrava, blocul C 3 se „mulează” perfect după definiţia DEX-ului. Locatarii lui sunt intr-adevăr siliţi să trăiască aici. Siliţi de sărăcie, de neşansă, de marginalizarea socială, de imprejurări care de care mai nefaste. Copii ai nimănui rămaşi pe drumuri după absolvirea unei şcoli speciale, tineri impinşi la marginea societăţii şi uitaţi acolo, bătrani alungaţi de copii din propria casă, familii cărora destinul le-a fost vitreg – o stransură pestriţă de suflete şi trupuri care se tarăsc prin existenţă. „Trăim ca viermii – ne spune cu amărăciune Adriana Paşca de 35 de ani – dar nu avem unde ne duce”. Visul multor tineri, şi nu numai, din blocul C 3 este de a părăsi acest ghetou, dar şansele lor sunt minime. La ceasul vizitei mele am văzut totuşi o familie bucuroasă ca şi cum l-ar fi prins pe Dumnezeu de un picior. Familia Kereszi a reuşit să schimbe camera din ghetou cu un apartament cu două camere din blocul T1 din cartierul Păcii. Cu diferenţele de rigoare, bineinţeles. Toată averea şi-o stransese in caţiva saci depozitaţi pe moment in casa scării. Pentru cei cinci membri ai familiei incepe o nouă viaţă. Fără atata mucegai, fără atata igrasie, şi cu decibeli mai puţini la miezul nopţii.
Doi metri şi jumătate de persoană
Pe vremea „odiosului”, tinerilor li se asigura un loc de muncă şi de vroiau şi de nu vroiau, şi un loc unde să pună capul pe o pernă. Pentu ei s-au construit blocuri de garsoniere zise cămine de nefamilişti. Condiţiile de confort erau modeste, dar erau; incăperi de trei pe patru metri, fără bucătărie, cu grup sanitar la capătul holului, dar cu curent electric şi căldură din cand in cand. Cam aşa arăta actualul ghetou C 3 pană prin anii @90. Prin Hotărarea Consiliului Local nr.14 din 21 ianuarie 2002 este aprobată achiziţionarea de către Primăria municipiului Zalău a căminului de nefamilişti C 3. Potrivit datelor actualizate primite de la primărie, aici locuiesc 47 de familii compuse din 151 de persoane. Oficial. In realitate insă, numărul persoanelor care se adăpostesc in ghetou depăşeşte binişor cifra de 200. In aproape jumătate din cele 48 de camere ale blocului locuiesc mai mult de cinci persoane. O cameră de 12 metri pătraţi la cinci oameni inseamnă aproape doi metri şi jumătate de fiecare suflet. Chiria este de 50 de lei pe cameră, pe lună. Dar nu pentru toată lumea. De pildă, familia Varga plăteşte 66,5 lei şi este nemulţumită. Contractul de inchiriere se innoieşte la inceputul fiecărui an pe o perioadă de 12 luni. La inceputul acestui an se zvonea că nu vor mai fi incheiate contractele decat pe trei luni. N-a fost să fie aşa. Primăria a incheiat contracte cu locatarii pană la sfarşitul acestui an.
Slalom cu patul printre şiroaie
Un „recensămant” efectuat in prezenta mea de Varga Tibor unul dintre cei mai vechi locatari ai blocului C3 relevă faptul că numai in camerele de la etajul patru locuiesc alături de părinţi si alte rude 34 de copii cu varste cuprinse intre o lună şi aproximativ 16 ani. Zece copii sunt ai familiei Dabroki şi Bulz. Da, aţi citit bine. Dabroki Viky s-a căsătorit cu Bulz Ştefan. Legal; şi la popă şi la notar. Au ales insă să-şi păstreze fiecare numele de familie. De aici li s-au tras o grămadă de necazuri şi incurcături.In urma căsniciei şi a dragostei fără margini, din pantecele lui Viky au ieşit să vadă lumina zilei, cum spuneam, zece copii. Toţi trăiesc şi spre bucuria familiei sunt sănătoşi. Cinci locuiesc cu tatăl intr-o cameră, ceilalţi cinci cu mama in altă cameră alăturată. Şase copii dorm in trei paturi in camera lui Bulz care de fapt e camera copiilor, alţi patru dorm cu părinţii in camera lui Viky. Camera copiilor e neincălzită. Incă e frig intre pereţii de beton. Viky imi arată un convector pe gaz, dar butelia e goală pentru că n-are bani să o umple In cealaltă cameră stă de strajă o imensă sobă din tablă in jurul căruia se adună douăsprezece persoane precum ucenicii la Cina cea de taină. In ambele camere se cunosc urmele darelor de apă de pe tavan. Prin acoperiş plouă peste tot, pentru că izolaţia este proastă. In timpul ploilor cei care stau la etajul patru sunt nevoiţi să facă slalom cu patul printre şiroaiele de apă care se revarsă prin acoperişul spart susţine Viky. Bulz a reparat acoperişul doar deasupra camerelor lor cu bani din propriul buzunar. Ceilalţi locatari ai ultimului etaj continuă slalomul cu patul cand plouă.
Eva taie lemne
Nu sunt lemne aduse din pădure, nici măcar crengi de copaci nu sunt. Toţi copacii din jurul blocului au fost „jupuiţi” de crengi de-a lungul anilor. Eva, cu trupul ei fraged cară scanduri, resturi de schele, lădiţe din lemn, cartoane şi tot ce crede că ar arde pe soba din odaia de la parterul blocului. Şi asta face zilnic chiar şi acum cand a dat colţul ierbii, pentru că noaptea e frig in cameră. Le cară de la sute de metri depărtare, le făramă cu un topor care are tăişul ştirbit de atata contact cu pietrele şi cimentul. Taie un braţ de scanduri, il duce in cameră. Mai taie unul şi iar il duce. Şi tot aşa pană ajunge la primul număr compus din două cifre. Nu lasă lemnele afară pentru că intr-o clipă i-ar fi furate. De vecinii săi i-ar fi furate care mai bine dorm in camere neincălzite decat să adune scanduri de prin cartier. Ea nu-şi permite să nu facă foc chiar dacă s-a desprimăvărat pentru că bunicul ei şi mama sa şi tatăl şi cei doi fraţi ar răbda de frig. Şi toţi sunt bolnavi. Ii privesc mainile invineţite şi mă gandesc că palmele ei crăpate şi bătătorite in loc să ţină coada securii ar putea mangaia obraji şi frunţi. Intr-un tarziu mă intreabă dacă n-am văzut „comunitarii” prin zonă. „Nu” ,ii răspund şi parcă i-am luat o piatră de pe inimă. Din vorbă in vorbă aflu că e fugărită de poliţia comunitară şi chiar amendată pentru că taie lemne in faţa blocului. „Dar ce să fac? Doar nu o să-i las pe ai mei să ingheţe in casă de frig? Era o intrebare retorică spusă cu aerul unei fiinţe stăpane pe sine care ştia că de ea depinde şi soarta altora. De fata de 16 ani.
Pe hol se găteşte, pe hol se manancă
Holurile sunt lungi şi foarte inguste. Te lipeşti de perete ca să treci de vecinul. Văduvite de mijloace de iluminat, sfredelite ici şi colo de razele de soare de afară care se opresc in geamurile murdare coridoarele par camere de tortură pe bază de miros.Un miros greu cu nuanţe de mucegai şi iz greţos de preparate culinare. Pe fiecare palier intr-un capăt şi altul, aragaze, măsuţe, chiuvete fără apă sunt adaptate spaţiului parcă prea stramt pentru ele. N-au incăput in camere şi atunci proprietarii lor (cate doi-trei la un aparat) se slujesc de ele pe rand sau se incaieră cand răbdarea iese din ţaţani. Adesea certurile se iscă de la consumul de gaz din butelie. Fiecare,sau aproape fiecare, consideră că celălalt a consumat mai mult şi adună in suflet o nemulţumire mocnită care odată şi odată ţaşneşte ca lava unui vulcan. Familia Plesca le permite tuturor să folosească aragazul, „că doar nu-l mănancă” zice bărbatul, cu condiţia să-şi aducă butelie. De multe ori şi ingurgitarea hranei se face pe hol, din varia motive. Fie că hrana e prea puţină şi nu poate fi impărţită cu colegii de cameră, fie că e proastă, sau chiar de la containere, şi jena işi spune cuvantul.
Picturi abstracte şi o lungă aşteptare
E greu de descris promiscuitatea care domină blocul C 3 şi zona dimprejur. Pereţii sunt decojiţi. Prin majoritatea lor, burlanele de la sobe ies ameninţătoare afară ca ţevile de tun prin zidurile cetăţilor. De atata fum, picturi abstracte au năpădit pereţii. Rufe intinse la uscat mai la toate geamurile. Uşile de la intrare sunt rupte. Pereţii holurilor, decojiţi şi ei sunt inghiţiţi de intuneric ziua in amiaza mare. Grupurile sanitare reparate de unii locatari sunt făramate de alţii cu responsabilitatea civică diminuată. Geamurile, cate mai există au devenit semiopace pentru că nici o carpă nu a trecut de ani buni peste ele. Doamne, cum pot trăi unii oameni!