Ne văicărim adesea că nu vin turiştii pe la noi, deşi Sălajul, are peisaje minunate, monumente istorice, arhitectură veche, şi nu in ultimul rand un impresionant număr de arii naturale protejate. Insă starea degaradantă a drumurilor omoară din faşă orice tentativă de turism Apoi locurile pitoreşti sunt inaccesibile ori invadate de gunoaie, iar serviciile lipsesc cu desăvarşire. Turiştii nu vin doar ca să vadă un complex arheologic precum cel de la Porolissum, ori Grădina Botanică din Jibou, ori Grădina Zmeilor din Galgău Almaş. Nu sunt suficiente două-trei obiective pentru ca turiştii să-şi cheltuie banii aici, pe Someş şi la poale de Meseş. Ca să-i determini pe turiştii străini, dar şi pe cei romani să te viziteze trebuie să le oferi servicii de calitate pe toate palierele. Să presupunem că problema cazării se rezolvă, dar tot mai rămane problema gastronomică. Spun asta pentru că, de regulă, turiştilor le place să experimenteze gastronomia locală. Deşi Sălajul este unul dintre judeţele cu cele mai multe produse tradiţionale a-testate, restaurantele noastre şi-au internaţionalizat meniul intr-un asemenea hal incat e greu să găseşti printre denumiri englezeşti sau franţuzeşti şi produse tradiţionale. Unde mai pui că ospătarii nici nu mai ştiu ce au tradiţional in meniu, dacă au aşa ceva. Sălajul nu ştie să-şi promoveze şi să-şi conserve produsele tradi-ţionale. Cat despre serviciile din turism, problema este una naţională. Romania are in general preţuri mari şi servicii proaste in domeniul turismului, alungandu-şi chiar şi propriii cetăţeni spre sejururi externe mult mai atractive din toate punctele de vedere.