Începând de luni, 6 decembrie 2021, societatea de transport local – Transurbis Zalău – eliberează titlurile de călătorie sub forma “card pensionar”, valabile pe tot parcursul anului 2022.

Titlul de călătorie “card pensionar” are valabilitate pe toate liniile operatorului de transport, iar beneficiarul are obligația de a valida cardul la fiecare urcare în autobuz.

Toți pensionarii cu domiciliul în Zalău pot depune documentele prevăzute de lege pentru obținerea cardului pentru călătorii gratuite atât la punctele Transurbis, cât și prin aplicațiile on line (prin aplicația pe telefoane sau aplicația web).

Documentele necesare pentru reînnoirea titlului de călătorie sunt:

• Copie și original cupon de pensie/ copie și original decizie de pensionare;

• Copie și original BI/ CI;

• Cerere și declarație pe propria răspundere pentru eliberarea gratuită a cardului de călătorie pe mijloacele de transport ale S.C. Transurbis S.A.

În cazul în care solicitanții vor încărca documentele în aplicație, cardurile de călătorie se vor ridica tot de la punctele de eliberare a cardurilor de călătorie:

• Cartier Brădet, str. Gh. Doja – de luni până duminică, în intervalul orar 6.00 – 23.00;

• Clădirea Translivania (Piața Iuliu Maniu) – de luni până vineri, în intervalul orar 6.00 – 22.00 și sâmbătă, în intervalul orar 7.00 – 15.00;

• Uz Casnic (str. Armoniei) – de luni până vineri, în intervalul orar 6.00 – 22.00 și sâmbătă în intervalul orar 7.00 – 15.00.

Pot beneficia de această facilitate pensionarii cu domiciliul în Municipiul Zalău, indiferent de vârsta sau motivele de pensionare, precum și persoanele vârstnice definite conform art.1, alin.4 din Legea 17/2000 republicată, privind asistența socială a persoanelor vârstnice (adică persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege), inclusiv copiii care beneficiază de pensie de urmaș, cu domiciliul în Zalău.

Bilete și abonament de o zi prin SMS

De la finele lunii noiembrie, călătorii Transurbis pot cumpăra și bilete cu o călătorie și abonamente de o zi prin SMS.

Numărul unic pentru SMS este 7442, valabil în rețelele Orange, Vodafone, Telekom și Digi.

Procedura este una simplă: se trimite SMS la numărul 7442 cu una dintre cele două opțiuni – Z1 pentru bilet cu o călătorie care are valabilitate 40 de minute de la momentul primirii codului de confirmare sau Z2 pentru abonament cu valabilitate 24 de ore, pentru oricare linie de transport în comun.

Fiecare utilizator al serviciului va primi un cod de confirmare după transmiterea SMS-ului pe care trebuie să îl păstreze pentru control.

Costul biletului valabil 40 de minute este de 0,42 euro+TVA, iar costul abonamentului valabil 24 de ore este de 1,50 euro+TVA

Comisioanele operatorului de telefonie se plătesc de către utilizator, la fel ca și în cazul altor servicii cu plată prin SMS. Regulamentul poate fi consultat pe www.tuz.ro.