Într-o singură comună din Sălaj cursurile unităților de învățământ se vor desfășura în format on line.
Este vorba de comuna Zimbor, unde 66 de elevi ai Școlii Gimnaziale Zimbor și cei 18 preșcolari ai Grădiniței cu Program Normal vor învăța și pe parcursul săptămânii 6-10 decembrie de acasă.
Restul unităților de învățământ din județ își vor desfășura activitatea în format fizic, așa cum prezintă Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Sălaj situația vaccinării cadrelor didactice raportată la datele de vineri, 3 decembrie.
La Zimbor, rata vaccinării cadrelor didactice este în continuare scăzută – de 41,67 la sută în cazul cadrelor didactice de la școală și de 50 la sută în cazul celor de la grădiniță. Pe lângă acest aspect, și incidența cazurilor Covid-19 la nivel de comună este în continuare peste 4 la mia de locuitori, conform datelor raportate sâmbătă, 4 decembrie.
În majoritatea unităților de învățământ din județ rata vaccinării a crescut semnificativ de la debutul semestrului, ajungându-se la rate de 95-100 la sută.
Lista integrală a ratei vaccinării și a modului în care se vor derula cursurile în fiecare unitate de învățământ poate fi consultată AICI