Ţăranii din comunele selectate se gandesc că o astfel de investiţie le-ar putea aduce copiii inapoi acasă.
Organizaţia Greenpeace a obţinut in instanţă dese-cretizarea listei alcătuite de autorităţile romane cu localităţile in care este propusă construcţia unei noi centrale nucleare, iar acum a demarat o campanie naţională impotriva acestei intenţii a Guvernului. Aceştia readuc in atenţia publică explozia centralei de la Cernobil, de acum 25 de ani, şi urmările asupra sănătăţii populaţiei.
Zvonul că pe Valea Someşului, in judeţul Sălaj, s-ar putea construi o centrală nuclează nu este străin sălăjenilor şi autorităţilor locale, insă date oficiale despre locaţiile propuse au fost ţinute pană acum la secret de autorităţile centrale. Noua centrală atomoelectrică va fi construită pană in 2025, potrivit citynews.ro.
Cinci variante in Sălaj
Necesitatea unei a doua centrale nucleare in Romania a fost conturată incă din 1970, insă vechiul proiect a fost reanalizat. Fostul director Nuclearelectrica, Teodor Chirica, de-clara in mai 2008 că „Transilvania este o zonă cu potenţial pentru ampla sarea ei. Există Mureşul, Someşul, Oltul”. Tot atunci, potrivit presei centrale, Chirica a declarat că noua centrală va fi amplasată in Transilvania, in apropiere de localitatea Jibou, judeţul Sălaj.
Lista dată publicităţii de Greenpeace conţine 102 amplasamente, in Dobrogea, Moldova, dar mai ales din Transilvania. Cinci dintre ele se află pe cursul Someşului, pe raza judeţu-lui Sălaj, in localităţile Ileanda, Rus, Răstoci, Surduc şi Benesat. Tot pe Someş sunt propuse alte 10 localităţi in judeţul Cluj şi incă nouă in judeţul Maramureş. O astfel de investiţie ar duce la crearea catorva sute de locuri de muncă in judeţ, la reabilitarea infrastructurii, ar insemna mai mulţi bani in bugetul judeţului, plus o serie de avantaje pe plan economic. Chiar dacă populaţia din judeţul nostru ar refuza construcţia centralei nucleare in Sălaj, din cauza unui eventual pericol de radiaţii (in cazuri extreme), pe langă că vom pierde aceste avantaje, populaţia nu ar scăpa de efectele agenţilor radioactivi.
Construcţia unei centrale nucleare durează aproximativ 15 ani, potrivit specialiştilor. Centrala va avea o putere de 2.000 – 2.400 de megawaţi şi va asigura anual aproximativ 35 la sută din necesarul energetic al Romaniei, aproape dublu faţă de producţia centralei de la Cernavodă. Investiţia totală este estimată la 7 -8 miliarde de euro.
Primarii nu doresc „o bombă atomică” in comuna lor
Statul roman a plătit deja sute de mii de euro pentru un studiu privind amplasarea unei noi centrale nucleare pe teritoriul Romaniei. Populaţia nu a fost intrebată dacă doreşte o nouă centrală nucleară, aşa cum prevăd normele internaţionale, susţin reprezentanţii Greenpeace. Contactaţi telefonic de reporterul Graiul Sălajului, primarii din comunele vizate spun că nu şi-ar dori o astfel de investiţie in comuna lor, mai ales după ce chiar şi japonezii, cu inteligenţa şi tehnologia lor, nu au reuşit să evite exploziile de la centrala din Fukushima. Totodată, primarii spun că nu au primit nimic oficial din partea autorităţilor şi nici nu au fost intrebaţi dacă sunt de acord, ei sau cetăţenii, cu o astfel de investiţie. „Nu am fost contactat pe persoane oficiale din partea Prefecturii, Guvernului, Ministerului Dezvoltării sau alte instituţii responsabile, decat de cei de la Greenpeace, care m-au intrebat dacă am fost consultat, eu sau cetăţenii. Răspunsul e «Nu» in ambele cazuri. Nu ştiu decat ce se zvoneşte prin presă. Pe vremea lui Ceauşescu se vehicula că este o zonă prioritară, dar nu numai Ileanda, ci şi Benesat şi Sălişca, langă Dej. In rest, nimic oficial care să ne informeze că la noi in comună se pun bazele unei astfel de investiţii. Personal, după cele intamplate recent şi cu ceva timp in urmă cred că nu s-ar impune. Mai ales că amplasamentul Negreni e la 35 – 45 de kilometri de cinci oraşe. Un alt argument este că se descoperă surse de energii moderne, aşa-zisa energie „verde”, şi pentru noi asta ar fi mai potrivită, nu investiţii autodistrugătoare. Cetăţenii sunt şi pro şi contra, pentru locurile de muncă. Bătranii, mai ales, ar dori să-şi vadă acasă copiii plecaţi in străinătate. Eu m-am luptat să prind un sit ecologic, să fac o oază de verdeaţă in comună. Nu am incredere că tehnologia modernă e atat de sigură. Realitatea dovedeşte că nu e aşa. Noi am trăit foarte bine şi cu slănină şi branză”, explică Petru Satmari, primarul comunei Ileanda, de ce, personal, nu doreşte ca o astfel de investiţie să se realizeze in comuna pe care o păstoreşte.
„Nu m-a contactat nimeni şi nici nu aş vrea să se construiască o astfel de centrală in comuna noastră, mai ales după ce s-a intamplat in ultima perioadă şi in trecutul nu prea indepărtat”, ne-a declarat şi primarul comunei Benesat, Sorin Romocea.
Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj nu are informaţii despre construcţia unei centrale nucleare in Sălaj, potrivit biroului de comunicare al instituţiei.
Au fost dezvăluite amplasamentele sălăjene pentru centrala nucleară
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...