Incepe turneul semifinal
Junioarele I de la CSS Zalău nu au avut niciun fel de probleme in a-şi adjudeca primul loc in seria din care au făcut parte. Astfel, elevele lui Dan Pavel şi ale Elenei Tadici s-au calificat la turneul semifinal, care se va derula incepand de azi şi pană duminică. Echipa noastră a fost repartizată in Grupa a III-a, alături de LPS Piatra Neamţ, SCM Braşov, Chimia Ramnicu Valcea şi LPS Targu Jiu. Antrenorii, dar şi jucătoarele, nu au ascuns faptul că işi doresc să ajungă la turneul final, astfel că trebuie să se claseze pe una din primele două poziţii. Ieri dimineaţă, handbalistele noastre au plecat spre Targu Secuiesc, iar in cursul zilei de azi vor intra in focurile luptei. Meciul de debut al echipei CSS Zalău, totodată şi primul al turneului, va fi contra formaţiei SCM Braşov. Din lotul deplasat la Targu Secuiesc face parte şi Roxana Rob, care şi-a revenit cat de cat după accidentarea suferită la mană.
In ceea ce priveşte junioarele II, care au susţinut ultimul turneu săptămana trecută la Zalău, şi această echipă s-a calificat la turneul semifinal, profitand la maxim de avantajul terenului propriu. Turneul semifinal va avea loc in perioada 6 – 8 mai, iar adversarele echipei noastre vor fi Chimia Ramnicu Valcea, Viitorul Cluj-Napoca, CSS Mediaş şi CSS Petroşani.
Componenţa Grupei a III-a (Turneu semifinal junioare I): LPS Piatra Neamţ; SCM Braşov; Chimia Ramnicu Valcea; LPS Targu Jiu şi CSS Zalău.
Etapa I, miercuri 27 aprilie
LPS Piatra Nezamt stă
SCM Braşov – CSS Zalău
Chimia Rm. Valcea – LPS Tg. Jiu
Etapa a II-a joi 28 aprilie
LPS Tg. Jiu stă
CSS Zalău – Chimia Rm. Valcea
LPS Piatra Neamţ – SCM Braşov
Etapa a III-a, vineri 29 aprilie
SCM Braşov stă
Chimia Rm. Valcea – LPS Piatra Neamţ
LPS Tg. Jiu – CSS Zalău
Etapa a IV-a, sambătă 30 aprilie
CSS Zalau stă
LPS Piatra Neamţ – LPS Tg. Jiu
SCM Braşov – Chimia Rm. Valcea
Etapa a V-a, duminică 1 mai
Chimia Rm. Valcea stă
LPS Tg. Jiu – SCM Braşov
CSS Zalău – LPS Piatra Neamţ