La primul concurs organizat, nu a participat nicio persoană
Primăria scoate din nou la concurs postul de director executiv al Asociației „Zona Metropolitană Zalău”. Examenul e programat în data de 20 decembrie, iar dosarele se pot depune până în 10 decembrie.
Motivul pentru care postul e scos iarăși la concurs poate părea surprinzător. În 8 noiembrie, când municipalitatea a organizat concurs pentru ocuparea funcției, nu a e existat niciun doritor. Nicio persoană nu s-a înscris la concurs, motiv pentru care procedura se repetă.
La concurs poate participa orice persoană care îndeplinește condițiile solicitate. Printre acestea se numără: sudii superioare de lungă durată, cunoașterea unei limbi de circulație internațională (dovedit cu acte sau declarație pe propria răspundere), să aibă minim 3 ani experiență experiență în domeniile planificării strategice, politicilor publice, dezvoltare și implementare de proiecte sau gestionarea serviciilor de utiități publice.
Toți candidații trebuie să prezinte un Plan de management, cuprinzând stategia de conducere pentru atingerea obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite prin Actul constitutiv și Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Zalău.
Potrivit Statutului, Asociația are ca scop dezvoltarea durabilă a unităților administrativ-teritoriale care alcătuiesc asociația și a întegii zone limitrofe acestora, prin realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes local sau regional și prin furnizarea în comun a unor servicii de utilități publice.
Asociația are, ca organe de conducere și control, Adunarea Generală, care alege dintre membrii săi președintele Asociației, Consiliul Director și un cenzor.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Zalău” s-a constituit în luna martie 2015, din ea făcând parte cele patru oraşe din Sălaj -Zalău, Șimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei- şi 15 comune: Agrij, Bocșa, Crasna, Creaca, Crișeni, Dobrin, Hereclean, Hida, Horoatu Crasnei, Meseșenii de Jos, Mirșid, Pericei, Sălățig, Șamșud și Vârșolț.
Președinte al Asociației este primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, iar postul de director executiv a fost deținut, din 2016 încoace, de Marius Matei.
Marius Matei nu mai vrea sa ramana in functie? A primit salar din 2016? A facut ceva?