Sălajul rămâne în scenariul roșu, cu o incidență la nivel de județ de 4,11 cazuri la mia de locuitori, chiar dacă numărul cazurilor nou-confirmate înregistrează un trend descendent în ultima săptămână.

Datele oficiale din aplicația Corona Forms arată că, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 45 de cazuri de infectare/ reinfectare cu SARS-CoV-2 și au fost raportate nouă decese.

Trei comune din Sălaj – Dragu, Șimișna și Dobrin – sunt cu rată de infectare zero, în timp ce pe primul loc în ”topul” incidenței a trecut comuna Hereclean, iar incidența în Municipiul Zalău este sub 6 la mia de locuitori.

Tot în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un număr mare al persoanelor vaccinate. Potrivit Instituției Prefectului, în 15 noiembrie au fost administrate 1627 de doze de vaccin. Explicația vine și din faptul că un record al ratei vaccinarii (peste 2000 de persoane) s-a înregistrat cu trei săptămâni în urmă, la data de 25 octombrie, iar mare parte dintre persoanele cărora le-a fost administrată prima doză de vaccin s-au prezentat pe 15 noiembrie la rapel (în cazul imunizării cu Pfizer).

La nivelul regiunii Nord-Vest, județele Bistrița-Năsăud, Maramureș și Satu Mare au trecut în scenariul galben având incidența cazurilor sub 3/1000 de locuitori, în timp de județele Cluj și Bihor rămân în scenariul roșu, având o incidență de 6,42, respectiv 6,89 la mia de locuitori.

Situația epidemiologică se prezintă astfel:

■ 17.391 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;

■ 45 de persoane confirmate/reinfectate în ultimele 24 de ore;

■ 16.083 pacienți declarați vindecați de la începutul pandemiei;

■ 713 cazuri pozitive în prezent, din care 192 persoane spitalizate pe secţie, iar 511 persoane cu test pozitiv aflate la domiciliu, care au consimțit să se izoleze (monitorizate de medicul de familie);

■ 11 persoane spitalizate, pe secţiile ATI

■ 608 persoane decedate înregistrate de la începutul pandemiei din care nouă în ultimele 24 de ore:

Masculin, 71 ani, rural, data deces 14.11.2021 Comorbiditati: Tumora maligna bronhii si pulmon, Tumora maligna secundare a creierului si meningelor cerebrale, Vaccinat

Feminin, 43 ani, rural, data deces 13.11.2021 Comorbiditati: Obezitate, Trombocitopenie, Pseudohiperparatiroidism, Hipopotasemie, Hiperosmolaritate si hipernatremie, Nevaccinat

Feminin, 76 ani, rural, data deces 13.11.2021 Comorbiditati: Astm, Nevaccinat

Feminin, 79 ani, rural, data deces: 13.11.2021 Comorbiditati: Obezitate, Diabet tip 1, Cardiopatie ischemica cronica, Hipertensiune arteriala, Nevaccinat

Feminin, 75 ani, rural, data deces: 13.11.2021 Comorbiditati: Hipertensiune arteriala, Fibrilatie atriala, Accident vascular cerebral vechi, Nevaccinat

Feminin, 86 ani, rural, data deces: 14.11.2021 Comorbiditati: Bloc de ramura stanga, Lacunarism cerebral, Cardiopatie ischemica cronica, Insuficienta renala, Acidoza, Nevaccinat

Masculin, 64 ani, rural, data deces: 11.11.2021 Fara comorbiditati consemnate Nevaccinat

Feminin, 77 ani, rural, data deces: 14.11.2021 Comorbiditati: Obezitate, Boala pulmonara obstructiva cronica, Nevaccinat

Feminin, 65 ani, urban, data deces: 14.11.2021 Comorbiditati: Obezitate, Diabet tip 1 Nevaccinat

■ Incidența înregistrată la nivelul judetului Sălaj, la data de 16.11.2021 este de 4,11/1000 de locuitori.

Număr teste RT-PCR efectuate în ultimele 24 de ore – 98

Număr teste rapide efectuate în ultimele 24 de ore – 504

Număr elevi confirmati pozitivi in ultimele 24 de ore – 3

Număr profesori/personal auxiliar confirmati pozitivi in ultimele 24 de ore – 1

Număr elevi confirmati pozitivi – 14

Număr profesori/personal auxiliar unitati invatamant confirmati – 6

■ Incidenţa UAT-urilor în care sunt cazuri confirmate:

HERECLEAN 11.52

BĂNIŞOR 10.43

ZIMBOR 10.33

CUZĂPLAC 9.03

MESEŞENII DE JOS 7.95

ALMAŞU 7.86

SÂG 6.69

FILDU DE JOS 6.68

AGRIJ 6.3

CRIŞENI 5.81

SĂLĂŢIG 5.41

MUNICIPIUL ZALĂU 5.19

LETCA 4.83

IP 4.67

CRISTOLŢ 4.42

POIANA BLENCHII 4.36

COŞEIU 4.35

CAMĂR 4.28

HOROATU CRASNEI 4.25

BĂBENI 3.96

CIZER 3.91

HALMĂŞD 3.9

BOCŞA 3.87

ŞAMŞUD 3.79

NĂPRADEA 3.71

ORAŞ ŞIMLEU SILVANIEI 3.7

BĂLAN 3.67

ORAŞ CEHU SILVANIEI 3.65

VALCĂU DE JOS 3.49

ROMÂNAŞI 3.33

BUCIUMI 3.18

ORAŞ JIBOU 3.18

SOMEŞ-ODORHEI 3.18

MĂERIŞTE 3.14

SURDUC 3.01

GÂLGĂU 3

PERICEI 2.95

BENESAT 2.86

CREACA 2.83

PLOPIŞ 2.78

MARCA 2.77

BOBOTA 2.62

BOGHIŞ 2.54

ZALHA 2.5

SÂNMIHAIU ALMAŞULUI 2.38

CRASNA 2.22

LOZNA 2.19

RUS 2.04

CHIEŞD 2.01

ŞĂRMĂŞAG 1.96

MIRŞID 1.63

GÂRBOU 1.55

NUŞFALĂU 1.52

VÂRŞOLŢ 1.36

HIDA 1.15

CARASTELEC 0.96

TREZNEA 0.95

ILEANDA 0.84

DOBRIN 0

DRAGU 0

ŞIMIŞNA 0