O delegație de la Crucea Roșie Germană, condusă de Norbert Halter, cel care coordonează, de 30 de ani, misiunea de ajutorare a României, a fost prezentă, joi, în Sălaj.

La sediul Consiliului Județean Sălaj, delegația a avut o întâlnire cu președintele instituției, Dinu Iancu-Sălăjanu, la eveniment luând parte și Jurgen Kops, președintele Crucii Roșii din localitatea Lamspringe, Lorena Filip, directorul Filialei Sălaj a Crucii Roșii, Cosmin Vlaicu, secretar general al județului și vicepreședinte al Comitetului Județean al organizației, și Daniel Stejeran, membru al aceluiași comitet.

Discuțiile purtate au vizat colaborarea strânsă și de lungă durată dintre Crucea Roșie Sălaj și Crucea Roșie Germană, materializată în numeroase acțiuni umanitare în sprijinul persoanelor defavorizate din județul nostru, precum și programul de voluntariat derulat de filiala Sălaj, cu susținerea administrației județene. Președintele Consiliului Județean le-a mulțumit oaspeților germani pentru implicarea de care au dat dovadă în toți acești ani și le-a prezentat planurile pe care administrația județeană le are pentru dezvoltarea sistemului medical.

“Mă bucură și mă onorează vizita reprezentanților Crucii Roșii Germane, o organizație care a făcut atât de multe nu numai pentru Sălaj, ci și pentru România. Sunt nu mai puțin de trei decenii de când acești oameni minunați se implică activ în viața comunităților noastre și îi sprijină pe cei mai puțin norocoși, devenind adevărați ambasadori ai României pe meleaguri germane. Le suntem recunoscători pentru că au inclus Sălajul pe traseul acestui drum al binelui. Le mulțumim pentru sprijin, generozitate și energie, pentru solidaritatea de care continuă să dea dovadă, pentru lecția de implicare pe care ne-o oferă. Îmi doresc să organizăm astfel de întâlniri în fiecare an și sunt încrezător în continuarea parteneriatului dintre Crucea Roșie Sălaj și Crucea Roșie Germană”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

Încă din 1991, Crucea Roșie Germană susține Programul de alimente implementat de filiala sălăjeană a ONG-ului. În acest an, cu sprijinul financiar al partenerilor germani, peste 1.000 de persoane vulnerabile vor beneficia de pachete cu alimente.