Săptămana Patimilor

De ieri am intrat in Săptămana Patimilor. E săptămana in care Fiul Dumezeiesc a fost condamnat la chin cumplit, batjocută, umilire, pentru iertarea păcatelor noastre, susţine doctrina creştină. Incoronat cu o cunună de spini, purtand pe umeri crucea spre Golgota, intr-un final a fost răstignit, ca să invie biruitor din morţi a treia zi. Pentru romani, Săptămana Patimilor este doar o continuitate şi o dovadă că nu sunt primii care au suferit şi suferă şi-n ziua de azi. Şi ce suferinţă! De douăzeci de ani şi mai bine urcăm drumul către Muntele Căpăţanii, incovoiaţi sub crucea soartei crude. Nici lacrimi nu mai avem să plangem. Iudele, caiafele, pilaţii, talharii de tot felul, ne-au prădat, ne-au pus in lanţuri, iar glia noastră nu mai are vlagă să dea rod ca altădată. Ne-ai lăsat, Doamne, de am căzut in gheara deznădejdii. La noi, Săptămana Patimi-lor ţine de mult şi o să mai dureze incă. Sindromul frigiderului gol, al mesei fără paine, al bolilor care ne macină, intr-un cuvant al promis-cuităţii se simte mai acut decat cuiele din palmele Fiului Tău ori suliţa din coasta Sa. Dar El a inviat. Dăruie-ne şi nouă, Doamne, măcar acum cand ne pregătim să luăm cu toţii lumină din lumină, dăruie-ne şi nouă speranţa Invierii, semn că nu ai părăsit acest neam şi această ţară. Că toţi fariseii şi pilaţii şi iudele care ne-au ţintuit de două decenii pe crucea de la Golgota işi vor lua răs-plata aşa cum se cuvine. Fii Doamne drept şi neindurător!