Comisia Europeană trebuie să susțină investițiile în tehnologii pentru îmbunătățirea condițiilor de transport al animalelor, a cerut europarlamentarul Daniel Buda, în cadrul unei audieri publice care a avut loc în Comisia de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului.
În calitate de coordonator al Grupului PPE, Buda a adresat o serie de întrebări experților pe marginea prezentărilor susținute cu privire la elemente precum alternative pentru fermierii care exportă în state ce nu acceptă carcase, modalitatea de transport a animalelor pentru reproducție, transportul vițeilor neînțărcați, crearea unei rețele de abatoare, dar și implementarea tehnologiei moderne pentru a îmbunătăți condițiile de transport al animalelor, susținută prin mijloace financiare de UE.
La audierea publică care au participat mai mulți experți ce au formulat recomandări de viitor pentru îmbunătățirea componentei de bunăstare a animalelor pe durata transportului.
“În calitate de raportor, am apreciat foarte mult această audiere deoarece mi-a creionat un tablou complet cu privire la componenta bunăstării animalelor. Aseară, în cadrul Comisiei AGRI, am asistat la prezentarea unui raport susținută de către un reprezentant al Comisiei Europene cu privire la veniturile fermierilor. Ați fi triști să aflați că veniturile medii ale fermierilor sunt mai reduse cu jumătate față de celelalte sectoare. Dacă în celelalte sectoare se câștigă 2000 de euro, în agricultură se câștigă 1000 de euro, spre exemplu. Sunt cifre oficiale pe care și dumneavoastră le puteți accesa. Trebuie să fim ancorați în realitățile din teren și să venim cu soluții pe care să le punem pe masă pentru ca toate părțile să fie mulțumite, să creștem standardele de bunăstare a animalelor și sigur, să oferim un sprijin fermierilor”, a afirmat Buda, în cadrul intervenției sale.
Europarlamentarul român a adresat, prin urmare, o serie de întrebări experților invitați cu privire la îmbunătățirea condițiilor de bunăstare a animalelor pe durata transportului, problema vițeilor neînțărcați sau situația închiderii abatoarelor.
Parlamentul European a decis anul trecut să înființeze Comisia ANIT, pentru a investiga presupuse încălcări ale dreptului Uniunii Europene privind protecția animalelor în timpul transportului și al operațiunilor conexe din interiorul și din afara UE. Comisia ANIT va analiza modul în care sunt aplicate normele UE de cătStart slideshowre statele membre și va verifica dacă Comisia Europeană asigură în mod corespunzător respectarea lor.
Comisia este compusă din 30 de membri și are un mandat de 12 luni, în cursul căruia investighează presupusele încălcări prin diverse metode: va organiza audieri cu experți, va invita martori, va solicita documente și va efectua misiuni de informare atunci când este cazul. La încheierea investigațiilor, Comisia ANIT va prezenta un raport final, în termen de 12 luni de la înființarea sa.