O parte din parlamentarii PDL ii cer lui Funeriu să fie atent la haosul creat la nivelul salariilor din educaţie, şi nu la cei care ii vanează postul.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat vineri, la Zalău, că nu va demisiona din funcţie, oricat de mult şi-ar dori unul sau altul să ii ocupe postul. „Nu imi dau demisia. Impreună cu colegii mei avem o reformă de făcut şi o vom duce pană la capăt. Vă asigur de acest lucru. Cu subiect şi predicat. Restul sunt discuţii. Ii respect pe toţi deputaţii şi senatorii, dar faptul că unul sau altul dintre ei ar vrea să devină miniştri nu este un motiv de demisie”, a declarat Daniel Funeriu. Insă, după declaraţiile ministrului nu au intarziat să apară şi reacţiile acide din partea parlamentarilor care susţin Guvernul Boc.
Senatorul Mihail Hărdău ii solicită ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, „o analiză atentă a felului in care s-a promovat reforma in educaţie, avand in vedere situaţia creată la nivelul salarizării profesorilor in invăţămantul preuniversitar”, potrivit Agenţiei Naţionale de Presă. „Apreciez că demisia din fruntea Ministerului Educaţiei nu a fost cerută de parlamentari in genere, ci de propriul sistem educaţional. Nu găsesc rostul şi suportul unor afirmaţii irealiste cum că demisia este cerută de unii parlamentari in scopuri personale. Il invit public pe ministrul Daniel Funeriu să nu caute in mod repetat ţapi ispăşitori in zona Parlamentului inducand ideea că i se vanează postul şi să se uite mult mai indeaproape”, afirmă senatorul PDL Mihail Hărdău, preşedintele comisiei pentru invăţămant din Senat.