”Să te ridici și să lupți în continuare. Pentru eroii noștri, pentru România!”

Cu ocazia „Zilei Armatei Române”, Asociației Voluntarilor Invictus organizează tradiționalul eveniment “Ștafeta Veteranilor”.

Manifestarea se află la cea de-a VIII-a ediție și constă în alergare de tip ștafetă, pe trei trasee, care au pornit anul acesta din trei locații diferite și anume: Chișinău – traseul roșu, Făgăraș – traseu galben, Mărășești – traseul albastru și va ajunge de Ziua Armatei Române, pe 25 octombrie, la Carei.

Municipiul Zalău se află pe itinerarul traseului galben, iar echipa Zalău va prelua ștafeta de la echipa Cluj, în data de 23 octombrie 2021, în cadrul unei ceremonii care va avea loc sâmbătă, începând cu ora 17.30, în Piața 1 Decembrie 1918, pe platoul de marmură din centrul municipiului.

Ștafeta Veteranilor, care însumează aproximativ 3800 de kilometri, a luat startul vineri, 1 octombrie, pe traseul albastru, din fața Mausoleului Eroilor din Mărășești.

Momentul de maximă intensitate va avea loc în 25 octombrie, la Monumentul Ostașului Român din Carei, când Stafeta își va împlini misiunea și va prezenta onorul, în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.

Acest eveniment are ca scop promovarea valorilor naționale și strângerea de fonduri pentru participarea echipei INVICTUS care reprezintă România, formată din militari răniți în teatrele de operații, la Jocurile Paralimpice Invictus, organizate de prințul Henry.

Cu gândul la eroii neamului, cu sufletul aproape de militarii răniți, cu inima plină de dragoste pentru România, voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, parcurg, în aceste zile, pe cele trei trasee ale Ștafetei Veteranilor, ediția a VIII-a – albastru, galben și roșu – de la Mărășești, Făgăraș și Chișinău, până la Carei.

Ștafeta Veteranilor a devenit o tradiție și amintește, în fiecare an, despre spiritul Invictus, acela care trebuie să ne unească pe toți în jurul veteranilor.

Participanții poartă în alergare Drapelul Național, din respect pentru înaintași, din recunoștință pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem, cât și pentru cei plecați dintre noi, a căror lecție de patriotism stă scrisă în inima fiecăruia. Cei ce iau parte la ștefetă se opresc la monumentele ridicate în cinstea celor care au murit pentru ca noi, astăzi, să existăm și rememorează imaginea străbunicilor şi bunicilor noștri care au luptat pentru această ţară şi care sunt, acum, parte din ea.

Atunci când oboseala își va spune cuvântul, își vor repeta ceea ce reprezintă spiritul Invictus: <Să te ridici și să lupți în continuare. Pentru eroii noștri, pentru România!>

Ștafeta Veteranilor este un eveniment organizat de voluntari, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, care și-au propus să promoveze memoria eroilor români prin intermediul sportului.