Orașul Jibou solicită în regim de urgență, de la Consiliul Județean Sălaj, sprijin financiar pentru a cumpăra echipamente medicale necesarea tratării pacienților cu SARSCoV-2 internați la spitalul din localitate.

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean de vineri, 15 octombrie, se află și proiectul de hotărâre privind alocarea, din fondul de rezervă bugetară al județului Sălaj pe anul 2021, suma de 50 de mii de lei pentru Spitalul Orășenesc “Dr. Traian Herța” Jibou.

Unitatea medicală are nevoie urgent de 7 concentratoare de oxigen de 10 litri și 2 butelii de oxigen medical de 50 de litri.

“Prin adresa nr. 12651/13.10.2021, înregistrată sub nr. 19603/13.10.2021, Orașul Jibou solicită în regim de urgență sprijin financiar pentru achiziționarea de echipamente medicale pentru tratarea pacienților cu SARS-CoV-2, din cadrul Spitalului Orășenesc Jibou Dr. Traian Herța. Având în vedere evoluția situației epidemiologice determinată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 și creșterea semnificativă a ratei de incidență la nivelul Județului Sălaj și a Orașului Jibou, dotarea insuficientă cu echipamente medicale pentru a face față unui număr mare de pacienți, Orașul Jibou solicită suma de 50 mii lei necesară pentru achiziționarea în regim de urgență a următoarelor echipamente medicale: 7 buc. Concentratoare de oxigen de 10 l; 2 butelii de oxigen medical de 50 l. Proiectul de hotărâre iniţiat de preşedintele Consiliului judeţean este oportun şi corespunde exigenţelor prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările şi completările ulterioare”, scrie în raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre.

De altfel, problemele cu care se confruntă spitalul din Jibou au fost prezentate de conducerea unității medicale și prefectului Dari Toma, reprezentantul Guvernului în teritoriu. În cadrul unei întâlniri ce a avut loc miercuri, managerul Spitalului Orăşenesc “Dr. Traian Herţa” Jibou, Corina Micle, a vorbit despre insuficienţa surselor de oxigen pentru tratarea pacienţilor ce au nevoie de un aport de oxigen. La rândul său, directorul medical al spitalului, doctorul Gabriel Goron, a atras atenţia că în ultimele zile a crescut numărul de pacienţi cu Covid-19, spitalul fiind aproape de atingerea capacităţii maxime de internare, iar medicii suprasolicitaţi.

La întâlnire a fost prezent şi primarul oraşului Jibou, Dan Ghiurco, în condiţiile în care spitalul se află în subordinea Consiliului Local. Acesta a precizat că administraţia locală a alocat recent fonduri pentru achiziţia a două tuburi de oxigen de mare capacitate şi a patru concentratoare, însă necesarul spitalului pentru a putea trata corespunzător numărul în creştere de pacienţi este mult mai mare.