În 24 septembrie, de ”Noaptea Cercetătorilor Europeni”, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău vă propune o activitate inedită – un film documentar care surprinde munca echipei de cercetare din cadrul instituției.
Filmul documentar “Trei dinți de balaur. Enigmaticul personaj de rang înalt înmormântat la Pericei” își propune să facă o incursiune în lumea medievală transilvăneană prin prezentarea evoluției și a stadiului cercetărilor în situl de la Pericei, complexitatea lui, elementele sale componente, urmele bisericii medievale dispărute (în care au fost înmormântați unii dintre membrii familiei Báthory, ramura de Pericei), înmormântările cu caracter special și, desigur, despre inventarul funerar al personajului de rang înalt, rezultatele și datele parțiale obținute, ipotezele de lucru, proiectele de viitor.
În 24 septembrie, ”Noaptea Cercetătorilor Europeni” la Porolissum înseamnă cercetare vestigii, vizite cu cu ghidaj altfel decât suntem obișnuiți, adică realitate virtuală, precum și promovare prin fotografie.