Pentru a veni în sprijinul cetățenilor dornici să plece în vacanță în perioada estivală, dar și al românilor din Diaspora, aflați acasă în această perioadă, Direcția Generală de Pașapoarte anunță că a suplimentat programul de muncă al angajaților, astfel încât timpul mediu de așteptare pentru eliberarea unui pașaport simplu electronic a fost redus, la nivel național, la doar 2-3 zile. Asta în condițiile în care termenul legal de soluționare a cererii este de 15 zile lucrătoare pentru pașapoartele care se ridică din țară, de la serviciile publice comunitare de pașapoarte.
Acest termen de eliberare a pașaportului simplu electronic e unul dintre cele mai scurte termene de eliberare a documentelor de călătorie, prin raportare la termenele normale de eliberare stabilite în alte state ale Uniunii Europene.
“Spre deosebire de alte state în care eliberarea pașapoartelor într-un termen scurt se realizează doar prin achitarea unei sume de bani consistente (pentru eliberarea pașaportului într-o zi în Austria se plătește suma de 220 euro, iar în Cehia circa 154 euro, în timp ce în Cipru se plătește 120 euro pentru eliberarea pașaportului în 48 de ore), în România nu se percepe nicio taxă în acest sens”, precizează Direcția Generală de Pașapoarte.
Program prelungit la Pașapoarte, până în 31 august
La nivelul structurilor de pașapoarte se menține, până în data de 31 august, programul extins de lucru cu publicul în intervalul orar 08.00-20.00, de luni până vineri. Pentru eliberarea unui pașaport, cei interesați trebuie să se programeze online, pe platforma www.epasapoarte.ro.
Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Sălaj funcționează acum pe strada Simion Oros, nr.5, Zalău, în incinta Pieţei Agroalimentare Centrale.
Punctele de lucru de la Șimleu Silvaniei și Crasna funcționează în incinta primăriilor din cele două localități dar, momentan, activitatea lor este suspendată.
Informații puteți obține la numărul de telefon 0260.660.250, pe pagina web: www.sj.prefectura.mai.gov.ro sau
e-mail: pasapoarte@prefecturasalaj.ro.
Creștere semnificativă a cererilor pentru pașapoarte
De la începutul anului 2021 și până în prezent, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, s-a înregistrat o creștere de peste 90 la sută a numărului de cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice.
Pentru a eficientiza activitatea de soluţionare a cererilor privind eliberarea paşapoartelor simple electronice, o parte a cererilor au fost relocate de la serviciile publice comunitare de pașapoarte care au înregistrat o încărcătură mai mare la cele cu un volum de cereri mai mic. Astfel, pașapoartele simple electronice care au fost emise în această perioadă, având înscris la rubrica „Autoritatea emitentă” alt serviciu public comunitar de pașapoarte decât cel în a cărui rază teritorială are domiciliul solicitantul sunt emise cu respectarea prevederilor legale în vigoare, competența de
soluționare a cererilor de eliberare a pașapoartelor simple electronice depuse în țară revenind oricărui serviciu public comunitar de pașapoarte, iar această măsură a fost dispusă în scopul eliberării pașapoartelor simple electronice în termenul cel mai scurt, explică autoritățile.
Cetățenii pot opta pentru ridicarea pașaportului de la ghișeu sau transmiterea acestuia la adresa de domiciliu din țară, prin intermediul PrioriPost, serviciul de curier rapid al Poștei Române, la un tarif de 11,30 lei, plata făcându-se la livrarea documentului.
De asemenea, printr-o aplicație online, se poate verifica, în timp real, statusul cererii de emitere a unui pașaport electronic. Link-ul este disponibil pe platforma www.epasapoarte.ro, pe site-ul oficial al Direcției Generale de Pașapoarte www.pasapoarte.mai.gov.ro., precum și pe site-ul Instituției Prefectului Sălaj, secțiunea Pașapoarte – programare online, criteriile de căutare fiind numărul de cerere sau ultimele 9 cifre din CNP și data depunerii cererii.
Prin intermediul acestei aplicații, putem afla când ajunge pașaportul la ghișeu, pentru a-l putea ridica.