Inspectoratul Județean Școlar Sălaj anunță organizarea concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor rămase vacante sau rezervate.

În perioada 1-2 septembrie sunt programate depunerea și înregistrarea dosarelor de concurs ale candidaților, precum și validarea și revalidarea fișelor de înscriere ale acestora. De ce revalidare? Deoarece candidații care au depus deja dosare de concurs la examenul de titularizare din data de 21 iulie și, din diferite motive, au părăsit sala de examen sau nu au obținut note peste 7, “vor depune doar o cerere scrisă, pentru participarea la concurs, fără să mai fie nevoie să reconstituie întreg dosarul. Ne-am gândit la acest concurs deoarece la Titularizare am avut mulți absenți”, ne-a declarat Claudia Boha, inspector școlar în cadrul ISJ Sălaj.

În 3 septembrie, se vor desfășura probele practice/orale în profilul postului, urmând ca pe 6 septembrie emoțiile candidaților să fie ridicate la cote maxime, deoarece în aceeași zi se va desfășura proba scrisă, urmată de comunicarea rezultatelor, la scurt timp după examen. Se vor putea depune contestații în zilele de 6 și 7 septembrie, date în care se vor și soluționa acestea și se vor comunica rezultatele finale.

Între 8 și 10 septembrie are loc repartizarea și ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante sau rezervate, în ședințe publice, anunțate în prealabil, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.

Emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră are loc între 3-10 septembrie 2021.