Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Ziua bună, dragi cititori!

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de credincioșii ortodocși și catolici în fiecare an, pe data de 15 august.

Termenul ”adormire” este cel mai vechi care se folosește cu privire la sfârșitul vieții Fecioarei Maria. Sărbătorirea acestui eveniment a fost decretată pentru Orient în secolul al VII-lea de către împăratul bizantin Maurițiu. În același secol, sărbătoarea este introdusă și la Roma de către un papă grec, Sergiu I. Începând cu secolul VIII, termenul ”adormire” este înlocuit cu un alt termen mai expresiv, ”Asumpțiune”, ”Ridicare”.

Cărțile canonice sunt sărace în informații în legătură cu ultimii ani petrecuți pe pământ ai Maicii Domnului, în schimb, scrierile apocrife sunt foarte bogate în amănunte.

Potrivit tradiției, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după înălțarea la cer a lui Iisus și a fost înștiințată de îngerul Gabriel de ziua în care va trece la cele veșnice. Apostolii au fost aduși în chip miraculos din locurile unde vesteau Evanghelia, pentru a-și lua rămas bun de la Maica Domnului. Excepție a făcut apostolul Toma care nu a fost de față la înmormantare, dar prin harul lui Dumnezeu, acesta se învrednicește să ajungă la mormânt după câteva zile de la îngropare. Deschizând mormântul, trupul Maicii Domnului nu a mai fost găsit, ci doar giulgiul, semn că trupul ei fusese ridicat la cer.

Mormântul Maicii Domnului a fost identificat în Ierusalim, chiar dacă se crede ca ea a murit la Efes, locul unde a trăit o vreme după înălțarea lui Iisus. Convingerea că Maica Domnului a trăit o perioadă la Efes, împreună cu apostolul Ioan, este confirmată de Irineu și Eusebiu de Cezareea.

Dragi creștini, credința ne cere și astăzi să ne oprim cu uimire și admirație asupra acestui ultim episod pământesc al Maicii Domnului. Această întâmplare spectaculoasă devine actul final al mântuirii lui Hristos, și anume, garanția faptului că moartea a fost învinsă nu numai de Iisus, ci și de cei care-L iubesc și-i sunt fideli.

Apartenența la Fiul său și dăruirea generoasă față de Dumnezeu îi dobândesc Fecioarei Maria titlurile privilegiate de Preasfântă Născătoare de Dumnezeu. Sfințenia ei rezidă în întregime în ”consimțământul” care a însoțit-o de-a lungul întregii vieți. Moartea Maicii Domnului devine astfel o scară către cer, o întâlnire deplină dintre sufletul devotat și Creatorul său.

Popoarele creștine o prețuiesc și o glorifică de atunci pe Maica Domnului, reînnoind mereu familiaritatea față de ea și privind-o ca model și ideal accesibil de trăire. De-a lungul secolelor au fost presărate în diferite regiuni, în semn de recunoștință și evlavie, nenumărate sanctuare dedicate Maicii Domnului. Din aceste locuri sfinte se înalță necontenit arzătoare rugăciuni, a căror răspunsuri nu încetează să apară, mângâind inimile credincioșilor rămași statornici în tumultul vremurilor, sau convertind la credință pe cei îndoielnici.

Dragilor, această sărbătoare trebuie să fie traită cu bucurie și speranță! Toată recunoștința pe care i-o oferim Maicii Domnului trebuie să ne servească pentru a învăța de la ea…cum să iubim, cum să trăim, cum să ne purtăm suferințele, și, într-un final, cum să murim, pentru a ne putea bucura mai apoi de veșnicie.

Cea mai scurtă și mai plăcută cale de a-L cunoaște pe Hristos este aceea  care se parcurge prin intermediul Maicii Domnului. Să cerem acest dar de preț, nesocotit de multi, piatră ”pe care au lepadat-o zidarii” lumii moderne, dar pe care Dumnezeu a așezat-o și continuă să o așeze în ”capul unghiului”.

O sărbătoare binecuvantată! Toate cele bune!