Zece elevi ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni efectuează stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj.
În prima parte a stagiului, care durează trei luni, viitorii subofițeri vor participa la misiuni de ordine publică, urmând ca în ultima parte aceștia să se familiarizeze cu misiuni specifice de pază și protecție instituțională.
Elevii vor fi coordonaţi şi îndrumaţi de tutori ofiţeri jandarmi cu experienţă în activitatea profesională şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de aceştia, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa de învăţământ.
Stagiul de practică are un caracter practic-aplicativ, principalele modalităţi de pregătire fiind însuşirea modului de acţiune în cadrul elementelor de dispozitiv, studiul individual, participarea la diferite misiuni, activităţile având ca scop aprofundarea şi consolidarea cunoştinţelor asimilate, formarea, dezvoltarea şi perfecţionarea deprinderilor practice.