Pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile la care se supun cei care acceptă să muncească la negru sau la gri, Inspecția Muncii a inițiat campania ”Muncește legal! Cunoaște-ți drepturile”.

Munca la negru este activitatea pe care o prestează o persoană pentru un angajator, în condiții care nu respectă prevederile legale. Activitatea desfășurată în lipsa unui contract individual de muncă este nenormată, total neevidențiată și nefiscalizată, fără plata obligațiilor la bugetul de stat, fără pontaj pentru evidențierea normei de timp, fără documente privind norma de producție și felul muncii.

Tot muncă la negru îl reprezintă și cazul în care angajatorul încheie cu salariatul un contract individual de muncă cu timp parțial, însă, în realitate, angajatul muncește 8 sau 12 ore pe zi.

E important de știut că cei care lucrează la negru nu au nici măcar garanția plății salariului și nu beneficiază de vechimea în muncă și în specialitate, concediu de odihnă plătit şi alte concedii pentru evenimente deosebite (căsătorii, deces, naşterea unui copil) sau pentru studii. De asemenea, nu beneficiază de prestații sociale: pensie, îndemnizație de șomaj, indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă și accident, îndemnizaţia pentru maternitate şi pentru creşterea copilului.

Munca la gri este o altă formă de fentare a legislației. Activitatea salariatului nu este evidențiată în întregime, în acest caz. Concret, o parte din salariu apare în contractul de muncă și pentru această sumă se plătesc taxe și impozite, iar cealaltă parte, așa-numita ”plata în mână”, nu figurează în acte și nu este fiscalizată.

În acest caz, persoanelor le este afectat  cuantumul sumelor cuvenite în caz de pensie, șomaj, concediu medical, concediu pentru creşterea copilului, etc.

Drepturile angajaților cu acte în regulă

Pentru salariaţii angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. Se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă. Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, cu tot cu orele suplimentare. Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.

Munca suplimentară necesită acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră. Efectuarea muncii suplimentare peste durata maximă este interzisă. Aceasta trebuie compensată cu ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia sau cu un spor la salariu de cel puțin 75% din salariul de bază, corespunzător duratei acesteia.

Munca prestată între orele 22.00 – 06.00 este considerată muncă de noapte. Salariaţii de noapte beneficiază fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, fără a li se scădea din salariului de bază,  fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază.

Lucrătorii au dreptul, între două zile de muncă, la un repaus zilnic care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive. Prin excepţie, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi.

Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă, sâmbăta și duminica. Pentru repausul săptămânal acordat în alte zile, angajatorul stabilește și acordă un spor la salariu.

Pentru zilele de sărbătoare legală în care se lucrează,  se acordă fie zile libere, fie un spor la salariul de bază de minim 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Pe de altă parte, încadrarea în muncă a tinerilor cu vârsta sub 15 ani este interzisă. Tinerii care au împlinit vârsta de 15 ani pot fi angajați doar cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, numai dacă munca prestată nu le pune în pericol sănătatea și pregătirea profesională. Persoana fizică dobândește capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani.

Post Views: 76