Luni, la Spitalul Județean de Urgență Zalău, a început a 9-a ediție anuală a programului creativ Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy, cu activități dedicate creșterii stării de bine a oamenilor din spitale. Prima activitate a fost o serie de interacțiuni artistice itinerante prin care actorii din echipa proiectului au făcut cunoștință cu cei din personalul spitalului și i-au provocat să își folosească spontaneitatea și creativitatea.
„Suntem tare încântați de colaborarea cu Spitalul Județean Zalău, ne bucurăm să fim aici pentru prima dată. Prima zi a fost ca o explozie de energie. Actorilor le-a fost tare dor de momentele artistice itinerante, o componentă importantă a proiectului, care ne-a lipsit anul trecut și e tare bine că am recâștigat-o acum. Ne așteaptă aici o săptămână plină cu ateliere, instalații artistice, momente muzicale și nu pot să zic decât că sunt nerăbdătoare să interacționez cu oamenii. Nu în ultimul rând, apreciez enorm eforturile pe care personalul medical de aici, din Zalău, le-a făcut pentru a aduce cât mai multe activități în spital. A existat inclusiv o campanie de strângere de fonduri în care oamenii s-au implicat la nivel local, ceea ce e impresionant pentru mine, mai ales în contextul acestui an complicat pentru sectorul cultural independent”, spune actrița Diana Buluga, manager cultural al ONG-ului Create.Act.Enjoy.
Pe parcursul acestei săptămâni vor fi relizate în spital instalații artistice, va fi organizat un concert în aer liber și se vor face pregătiri pentru reamenjarea curții cu spații verzi relaxante, cu ajutorul unui arhitect. Un desen interactiv, ca o pagină dintr-o carte de colorat uriașă, va deveni o opera colectivă de artă, după ce cât mai mulți oameni vor contribui la crearea lui, desenând „împreună, dar pe rând”. Concertul live găzduit în curtea spitalului va putea fi ascultat de pacienți chiar de la geamurile saloanelor. Iar pentru un plus de interacțiune, cei care rămân internați în week-end vor avea ocazia să poarte convesații telefonice lejere cu „Rude pentru o zi”. Aceste rude sunt voluntari selectați dintre studenții de la Facultatea de Psihologie – UBB Cluj-Napoca, tineri și tinere care își doresc să facă, pe timp de vară, ceva relevant, care să le pună în valoare abilitățile de relaționare, empatie și ascultare activă.
Proiectul Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy are anul acesta a 9-a ediție, plănuită de echipa de artiști a ONG-ului pentru 5 instituții medicale din Cluj-Napoca și spitalul din Zalău. În lipsa apelurilor de finanțare pentru proiecte, în perioada 15 martie – 15 iunie, echipa proiectului a desfășurat o campanie de strângere de fonduri pentru realizarea Terapiei prin Artă by Create.Act.Enjoy din aceast an. Astfel, s-au strâns peste 8.000 de euro din contribuții individuale (prin SMS-uri de câte 2 euro sau donații direct pe site, cu orice sumă). Pentru a închega bugetul necesar activităților din spitale, echipa de proiect s-a străduit să obțină finanțări nerambursabile și sponsorizări.
Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy are ca scop creșterea stării de bine în comunitate (well-being, în concepția specialiștilor internaționali). Activitățile artistice și creative propuse au rolul de a ameliora sănătatea psihică, emoțională și fizică a persoanelor de orice vârstă. Proiectul dorește să fie complementar eforturilor medicilor, pacienților și apropiaților acestora, pentru a spori efectele tratamentelor din spitale.
Parteneri ai proiectului sunt Spitalul Județean de Urgență Zalău, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr.Constantin Papilian”, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr.Octavian Fodor”, Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Clinic Municipal, Spitalul Clinic Județean, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Centrul Cultural Clujean.