Persoanele care instigă la ură, violență sau discriminare, prin orice fel de mijloace, riscă să ajungă la închisoare. Intră aici inclusiv postările din mediul online, de pe rețelele de socializare sau comentariile lăsate la articolele de presă.

Plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, miercuri, proiectul de lege potrivit căruia „incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Proiectul a fost adoptat anterior şi de Senat, iar acum urmează să fie promulgat de șeful statului.