Președintele Klaus Iohannis a semnat luni, 28 iunie, Legea de aprobare a OUG 133/2020, privitoare la unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi defavorizați. Aceștia vor beneficia de un ajutor material în valoare de 500 lei pe an.
Noile măsuri de sprijin au în vedere trei grupuri țintă de copii: copiii cei mai dezavantajați din învățământul preșcolar, din învățământul primar și din cel gimnazial. Aceștia vor fi identificați de către autoritățile sociale competente, urmând să primească tichete sociale în valoare nominală de 500 lei pe an.
Valoarea tichetului va fi actualizată, prin Hotărâre de Guvern, cu cel puțin 90 de zile înaintea încheierii anului calendaristic, pentru anul următor. Acordarea acestor tichete sociale se va face de către Ministerul Fondurilor Europene, prin structurile de specialitate.
Mai exact, se introduce Schema Națională de Sprijin pentru Elevii cei mai Defavorizați (SNSED). Conform Codului Fiscal, contravaloarea tichetului social pe suport electronic reprezintă venit neimpozabil.
Senatul României a adoptat proiectul de lege în 21 septembrie 2020, în calitate de prim for sesizat, iar în 3 iunie 2021 a fost adoptat și de către Camera Deputaților, în calitate de for decizional.