Cei 28,5 kilometri din tronsonul Biharia-Chiribiș al Autostrăzii Transilvania stau abandonați de ani de zile. Bucăți de beton printre culturi agricole, terasamente deterioriate de trecerea timpului și nepăsare. Un peisaj dezolant, constată și Asociația Pro Infrastructură. Lucrările au început acum mai bine de 17 ani, iar de atunci s-au tot semnat și reziliat contracte. De lopată nu s-a mai atins nimeni.
“Nu e ficțiune, ci realitate cruntă: lucrări demarate în 2004 de Bechtel, reziliere cu americanii în 2013 (la 50% stadiu pe Suplacu de Barcău-Borș), apoi în 2015 recontractare cu spaniolii de la Corsan-Corviam și… iar reziliere în 2016, pentru că noul-vechi antreprenor n-a făcut, practic, nimic. Apoi în august 2017 se licitează din nou și după 3 (trei!) ani se semnează contractul, în iulie 2020, cu românii de la Trameco/Selina: 6 luni proiectare, 18 luni execuție, 326 milioane RON plus TVA”, explică Pro Infrastructură telenovela tronsonului de autostradă abandonat printre bălării.
Culmea, deși s-a găsit constructor, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate.
“Drama halucinantă a acestui tronson blestemat este departe de deznodământ! Actualul constructor spune că diferențele din teren față de expertiza CNAIR sunt majore și cere peste 130 milioane de lei pentru lucrări suplimentare (40% din contract). Ne întrebăm, retoric, când a ofertat la 72% din prețul estimat de CNAIR și ulterior a semnat, oare nu putea să anticipeze problemele? Culmea coincidenței, 326 milioane (valoarea contractului) plus 130 (suplimentarea invocată) înseamnă 456 milioane, adică practic costul estimat de CNAIR în licitația din 2017. Acum există două soluții. Antreprenorul renunță la (o parte din) pretenții și se ajunge la o sumă de compromis care poate fi adiționată legal la contract sau se execută ce s-a licitat (cu unele modificări nesemnificative) și celelalte lucrări se scot separat la (încă o) licitație. Sau, desigur, se reziliază. A treia oară. Urmând, evident, încă niște ani de birocrație și degradări care vor crește și mai mult prețul final! Cerem responsabililor din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii și Ministerul Transporturilor să tranșeze situația în cel mai scurt timp ca să putem finaliza acest segment blestemat până în 2024, la 20 (douăzeci) de ani de la prima lopată!”, e mesajul organizației care militează pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România.
Asociația Pro Infrastructură (API) este cea mai importantă organizație nonprofit din România care monitorizează proiectele majore de infrastructură de transport (infrastructură rutieră, feroviară, metrou și aviație).
Filmare realizată de Asociația Pro Infrastructură pe lotul Biharia-Chiribiș al Autostrăzii Transilvania: https://youtu.be/JalqwKY0QtE.
Nu are legătură cu culoarea politica dar din cei 17 ani majoritatea au mereu psd la guvernare și uite un rezultat, adică o grămadă d3 bani aruncați în fân și dat foc, dar azi ei au d3 când sa demită guvernul ca au dus tara în prăpastie
Miliarde de euro sifonați cu succes!