Vizita de lucru în Sălaj a prim-ministrului Florin Cîțu și a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, de vineri, 11 iunie, a inclus și un scurtă oprire pe șantierul șoselei de centură a municipiului.

Premierul a cerut respectarea termenelor asumate prin contract, în timp ce reprezentanții constructorului i-au explicat că lucrarea este una complexă, chiar dacă lungimea sectorului de drum, cel de-al doilea tronson al variantei ocolitoare, este de numai 5 kilometri și jumătate.

“Lucrările au început, suntem în graficul pe care ni l-am asumat. Lucrarea trebuie să se termine peste doi ani. (…) Nu vă gândiți că sunt numai 5 kilometri, pentru că sunt lucrări complexe. Aici avem toate tipurile de lucrări de construcții de drum: avem poduri, avem viaducte, avem consolidări, avem excavații, avem umpluturi, avem materiale nu foarte bune, avem și poligonul de la Aghireș care trebuie bordat pe 1,6 kilometri. Ca să vă imaginați, este un panou metalic de 6 metri înălțime, din tablă de 5 mm, care trebuie instalat și care protejează zona. (…) Din nefericire, am prins și un sit arheologic foarte mare, cel mai mare din zonă, pe care l-am protejat deja, nu reprezintă o problemă”, au afirmat reprezentanții constructorului.

“Am venit doar să văd că mergem înainte și că lucrările continuă. Vreau să știu exact care e termenul, pentru că trebuie să ne ținem de termene în această guvernare, că, altfel, vedem că dacă le lăsăm altora, nu le fac”, a fost replica premierului Florin Cîțu.

Centura Zalăului, primul șantier chinezesc din România

Cel de-al doilea tronson al șoselei de centură a Zalăului are o lungime de 5,5 kilometri și costă 185 milioane lei, bani proveniți din fonduri europene.

Constructorul este compania Sinohydro din China, care a câştigat contractul în 2020, în urma licitației organizate în acest sens. Compania din China asigură managementul pe şantier şi utilajele, în timp ce forţa de muncă vine din plan local. 

Aceeași firmă a dorit să realizeze și șoseaua de centură a capitalei, doar că, anul acesta, în primăvară, Guvernul a propus, prin Ordonanţă de Urgenţă, excluderea de la licitaţii a companiilor din China.

Premierul Florin Cîțu a precizat, la Zalău, că decizia de a exclude firmele chinezești de la lucrările de infrastructură nu afectează și contractele aflate în derulare, cu este cel privitor la șoseaua de centură a municipiului.

“Guvernul pe care îl conduc a luat o decizie, această decizie se va aplica pentru contractele viitoare. Acesta este deja un proiect în derulare, am spus de fiecare dată, contractele în derulare trebuie onorate, deci nu abdic de la acest principiu. Dar, pentru viitor, am luat o decizie pe care mi-am asumat-o, o decizie politică, și așa vor merge lucrurile în viitor”, a declarat premierul Florin Cîțu.