Românii care s-au stabilit în Marea Britanie până la data de 31 decembrie 2020 mai pot solicita statutul de rezident până la finalul lunii iunie, pentru a beneficia în continuare de drepturile de care se bucură în prezent. La 1 ianuarie 2021, Regatul Unit a ieșit oficial din Uniunea Europeană.
- Persoanele care au trăit în Marea Britanie mai puţin de cinci ani pot să primească statutul de rezident temporar, în timp ce persoanele care au trăit în Regatul Unit cel puţin cinci ani pot solicita statutul de rezident permanent. Statutul de rezident va oferi, în continuare, dreptul de a munci în Regatul Unit fără viză de lucru, dreptul la îngrijire medicală gratuită în cadrul sistemului de sănătate britanic, dreptul de a accesa sistemul de învăţământ britanic, dreptul de a beneficia de ajutor social sau ajutor de şomaj, dreptul de a circula liber spre sau dinspre Regatul Unit.
După ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, cetățenii care doresc să lucreze în această ţară trebuie să solicite o viză. Pentru a fi eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că vorbește limba engleză la un nivel elementar, că are o ofertă de muncă şi că salariul minim anual oferit de către angajator este de cel puțin 26.500 lire sterline pe an.
Cât despre românii care doresc să călătorească în Regatul Unit în scop turistic, aceștia vor putea folosi cartea de identitate până în 30 septembrie 2021, dată după care va fi necesar paşaportul.