Băbeni este o comună situată pe Valea Someșului, și este formată din satele Băbeni (reședința), Ciocmani, Cliț, Piroșa și Poienița. Încă din anul 2000, comuna Băbeni este administrată de primarul Dorel Vancea (PNL), om harnic și destoinic, aplecat către nevoile comunității sale. Edilul a fost, între anii 1996-2000, viceprimar în Băbeni, dar muncește în primărie de pe vremea când era agent agricol (1988). În cele două decade de administrare a comunei din funcția de primar, Dorel Vancea spune că s-a zbătut și s-a luptat mereu pentru binele locuitorilor din cele 5 sate. “Dragostea față de oameni și faptul că am încercat să fiu mereu aproape de cetățeni îmi dă încredere că, împreună cu aceștia, vom reuși să dezvoltăm în continuu comuna Băbeni. Știu că așteptările lor sunt mari și, ca să realizezi ceva, trebuie să pui suflet”, ne spune primarul.

“Noi avem un primar foarte bun. De când trăiesc, am 74 de ani, niciodată n-am avut așa primar, să facă atâtea lucruri câte a făcut el în Băbeni. Avem drumuri bune. El e un om înțelegător, e bravo chiar. Și-i mulțumim că are grijă de oameni. Ce face, ce drege…îi bravo lui. Contează omul, să știți de la mine” , ne povestește o localnică.

O veste bună a venit miercuri, 19 mai, la Primăria Băbeni, din partea celor de la AFM România. După un an de așteptare, locuitorilor din comună le va fi schimbat iluminatul public stradal. Proiectul pentru mediu a fost depus în 2020 și presupune instalarea a 220 de corpuri de iluminat (leduri ecologice). Finanțarea se va face prin Agenția de Mediu, iar valoarea devizului arată că suma de 328.166,38 lei a fost alocată acestui proiect.

În centrul comunei, vizavi de Biserica Ortodoxă, se va construi o capelă mortuară, mare și frumoasă, cam cât o biserică mai mică. Valoarea investiției se ridică la 3 miliarde de lei, iar acești bani provin din venituri proprii. Momentan, proiectul se află în stadiul de obținere a avizului arhitectului șef din cadrul Consiliului Județean. De asemenea, este prevăzută în buget construcția unei alte capele, în localitatea Ciocmani, o investiție de peste 2 miliarde de lei.

Un alt lucru bun este faptul că demarează proiectul ce prevede alimentarea cu apă în localitatea Cliț (4 km conductă). Mai trebuie rezolvate avizul de Mediu și cel de la DSP și pot începe lucrările. Investiția este de 5 miliarde de lei (venituri proprii), iar partener în proiect este Compania de Apă. Lucrările vor fi efectuate de către angajații Companiei de Apă, iar materialele vor fi puse la dispoziție de către Primăria Băbeni.

Cât privește contextul epidemiologic, lucrurile revin la normalitate în Băbeni. Incidența este aproape 0, iar copiii merg toți la cursuri. Un lucru demn de lăudat este acela că bătrânii satului se programează la vaccin și se imunizează, dând dovadă de un sporit simț civic.