Proiectul privind modernizarea și extinderea iluminatului public din fonduri europene este în implementare în momentul de față pe 13 străzi din Zalău, urmând ca până la finalul lunii mai să demareze lucrările și pe Bulevardul Mihai Viteazul. Pe alte zece străzi din oraș, lucrările de înlocuire a corpurilor de iluminat au fost finalizate.

Vineri, 7 mai, la sediul primăriei a avut loc o ședință de progres pentru actualizarea stadiului lucrărilor de investiții din cadrul proiectului de modernizare și extindere a rețelei de iluminat public din municipiu, etapa I. La ședință au participat directori, șefi de servicii și responsabili de proiect din cadrul instituției, proiectantul și executantul lucrării, precum și dirigintele de șantier. În cadrul ședinței a fost actualizat stadiul investiției pe străzile aflate în lucru, a fost actualizată situația trecerilor de pietoni la care au fost deja montate corpurile pentru suprailuminarea acestora și au fost discutate aspecte cu privire la efectuarea racordurilor de iluminat, punerea în funcțiune a rețelelor și demolarea vechii rețele de iluminat. De asemenea, reprezentanții primăriei au solicitat demararea lucrărilor la dispeceratul unde vor fi montate echipamentele pentru monitorizarea sistemului de iluminat.

În momentul de față, acest proiect se află în implementare pe străzile: Gheorghe Doja, 22 Decembrie 1989, Avram Iancu, Corneliu Coposu (de la intersecția cu Piața Iuliu Maniu până la Dacia Service), Simion Bărnuțiu, Tudor Vladimirescu, Voievod Gelu, Ioan Nechita, Victor Deleu, Lt. Col. Pretorian, C.D. Gherea, Salaman Josef și Centura Ocolitoare.

Pentru suprailuminarea trecerilor de pietoni au fost montate panouri fotovoltaice pe străzile Gheorghe Doja, 22 Decembrie 1989, Avram Iancu, Corneliu Coposu, Simion Bărnuțiu și Voievod Gelu, urmând să fie făcute racordurile la acumulatori.

De asemenea, treceri de pietoni suprailuminate vor fi amenajate și pe Bulevardul Mihai Viteazul.

Până în momentul de față, în cadrul acestui proiect au fost finalizate lucrările de înlocuire a corpurilor de iluminat echipate cu telegestiune pe străzile: Porolissum, Moigradului, Cetății, Bujorilor, Salcâmilor, Buday Nagy Antal, Salamon Josef și Corneliu Coposu (de la intersecția cu str. Gheorghe Doja până la Dacia Service), pe aleea Turturelelor și în Parc Pădure Brădet.

Acest proiect, în valoare de 23.099.159,17 lei, este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, și prevede modernizarea și extinderea a 36,4 km de rețea de iluminat public și suprailuminarea a 32 de treceri de pietoni.