Luni, 10 mai, începe Recensământul General Agricol. Acesta se va desfășura, până în data de 31 iulie, pe întreg teritoriul României.
Colectarea şi înregistrarea datelor la recensământ se va realiza de către recenzori, prin interviu față în față cu capul/şeful exploatației agricole sau cu alte persoane competente din cadrul acesteia, care pot furniza informațiile solicitate prin intermediul unui chestionar electronic, instalat pe o tabletă.
Principiul de înregistrare la recensământ este cel al utilizării terenului.
Se va recenza întreaga exploatație agricolă, indiferent de numărul de locații unde utilizează suprafețe sau dețin efective de animale.

Răspunsurile la recensământ sunt obligatorii şi protejate de lege, fiind utilizate doar în scopuri statistice.
În județul Sălaj, colectarea datelor la recensământ se va realiza de către 316 recenzori, care vor fi supervizați de 73 recenzori şefi.

România, ca stat membru al Uniunii Europene, are obligația respectării legislației europene în domeniul statistic, precum şi recomandările Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație şi Agricultură – FAO. Potrivit acestora, fiecare stat membru trebuie să efectueze un recensământ agricol o dată la 10 ani.
Alături de Direcția Județeană de Statistică Sălaj, în organizarea Recensământului General Agricol
RGA sunt implicate Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale,
Direcția pentru Agricultură a Județului Sălaj, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură Sălaj, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj, precum şi toate primăriile din județ.

Rezultatele Recensământului General Agricol trebuie să răspundă atât cerințelor europene pentru respectarea criteriilor de comparabilitate internațională, cât și cerințelor naționale, asigurând informații care vor fi utilizate de către decidenți politici, cercetători, fermieri și publicul larg pentru a înțelege mai bine starea și structura sectorului agricol și impactul agriculturii asupra mediului.