Într-un context economic puternic afectat de pandemia care a dat peste cap o lume întreagă, mulți agenți economici se chinuie să răzbească, să se reinventeze, pentru a-și putea continua activitatea. Un an de pandemie a însemnat, pentru numeroase firme, contracte mai puține, activitate mult redusă, concedieri sau șomaj tehnic.
În astfel de împrejurări, orice formă de sprijin e o gură de oxigen pentru antreprenori. Un exemplu în acest sens, demn de luat în seamă, îl reprezintă ajutorul oferit de multinaționale firmelor locale. Posibilitatea acestora din urmă de a-și continua activitatea înseamnă păstrarea locurilor de muncă pentru sute de angajați.
În județul Sălaj, avem două mari multinaționale- TenarisSilcotub și Michelin. Ambele sunt puternic implicate în viața comunității, investind în educație, sănătate, cultură și protecția mediului.
E de notorietate deja sprijinul constant oferit de compania TenarisSilcotub celei mai importante unități medicale din Sălaj. Pentru Spitalul Județean de Urgență Zalău, multinaționala a donat, în repetate rânduri, echipamente de protecție și aparatură medicală, ajutorul oferit intesificându-se în ultimul an, în contextul pandemiei de coronavirus.
O altă formă de sprijin care merită însă apreciată este susținerea producătorilor locali, a mediului de afaceri autohton.
În prezent, potrivit reprezentanților multinaționalei, aproape 100 de companii din județul Sălaj sunt furnizori pentru TenarisSilcotub, gama de servicii și produse pe care acestea le oferă fiind foarte diversificată, de la lucrări de construcții montaj și activități de întreținere până la servicii de transport și achiziții de diverse materiale. Aceste companii locale sunt, astfel, parte din activitatea de zi cu zi a multinaționalei. Iar atâta vreme cât aceste companii autohtone au de lucru, sute de anjagați rămân în activitate.
E important de menționat, în contextul crizei sanitare pe care o traversăm, că multinaționala TenarisSilcotub a ales să cumpere sute de mii de măști de protecție pentru angajații săi tot de la o firmă locală, din Zalău, sprijinind activitatea acesteia într-o perioadă dificilă.
Cât despre raționamentele în baza cărora TenarisSilcotub a decis să își îndrepte atenția către firmele din Sălaj, am aflat că apartenența locală nu a fost principalul criteriu luat în calcul. Au contat mai mult seriozitatea și calitatea serviciilor oferite, iar numeroase firme sălăjene au demonstrat că pot fi la înălțime.
“Locul în care o companie își are sediul nu reprezintă un criteriu după care TenarisSilcotub își selectează furnizorii. Noi căutăm companii care au capacitatea de a oferi produsele și serviciile de care avem nevoie și care să se alinieze standardelor noastre de siguranță în muncă, calitate și competitivitate. Ne dorim să avem parteneri focusați, asemenea nouă, pe dezvoltare și îmbunătățire continuă care să își dorească, la rânul lor, să crească și să devină mai buni în ceea ce fac. O parte dintre companiile sălăjene cu care colaborăm au arătat, de-a lungul timpului, că se pot adapta schimbărilor permanente din industria în care TenarisSilcotub activează și ne aduc, prin rapiditatea oferită de proximitate, un plus de flexibilitate și un răspuns mai rapid la cerințele clienților noștri. Ne bucurăm când găsim afaceri locale care întrunesc aceste caracteristici și le includem în parteneriatele noastre de business pe termen lung, susținând astfel dezvoltarea pe verticală a economiei locale”, spune Olivera Iezdimir, manager comunicare în cadrul TenarisSilcotub.
“Cămara cu bunătăți”, un magazin apărut din dorința de a încuraja producătorii și produsele locale
Magazinul “Cămara cu bunătăți”, situat în zona industrială, lângă fosta Filatura, a luat naștere tot în virtutea bunei colaborări a multinaționalei cu firmele autohtone. TenarisSilcotub a dorit ca angajații săi să aibă la dispoziție, în apropierea locului de muncă, un magazin cu produse proaspete și de calitate, iar SC Universal SA a răspuns acestei nevoi.
Magazinul oferă o gamă variată de mărfuri alimentare și nealimentare. Carnea și preparatele din carne sunt aduse zilnic de la abatorul Fabricii de mezeluri din Crișeni. Nu lipsesc din “Cămara cu bunătăți” nici produsele lactate, de panificație și patiserie, furnizate tot de producători locali.
Programul magazinului este adaptat turelor după care se lucrează în fabrică.
Ideea de bază a fost aceea de a sprijini economia locală, dar și de a încuraja consumul de produse locale, proaspete, disponibile imediat pentru livrarea în magazin. De cealaltă parte, magazinul oferă tuturor angajaților TenarisSilcotub, dar nu numai, carduri de fidelitate în baza cărora primesc reduceri de prețuri.