Prefectul Județului Sălaj, Dari Toma, le-a cerut primarilor din Meseșenii de Jos, Crasna, Boghiș, Nușfalău, Ip și Marca să colaboreze îndeaproape cu topografii pentru a identifica proprietarii terenurilor care vor fi afectate de expropriere din coridorul secțiunii 3B Mihăiești-Suplacu de Barcău.

Luni, la sediul Prefecturii a avut loc întâlnirea de lucru vizând întocmirea documentaţiilor cadastrale şi evaluarea imobilelor de pe raza judeţului Sălaj, întâlnire la care au fost invitați primarii comunelor tranzitate de tronsonul Autostrăzii, reprezentanţi ai prestatorului de servicii topografice şi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Sălaj.

”Discuţiile au vizat problemele existente în identificarea proprietarilor şi a actelor de proprietate pentru suprafeţelor de teren de pe traseul autostrăzii ce urmează a fi expropiate, reprezentanţii prestatorului de servicii topografice solicitând primarilor sprijin în acest sens”, se arată în comunicatul Instituției Prefectului Județului Sălaj.

“Trebuie să înţelegem cu toţii că autostrada este un obiectiv de interes national, iar pentru asta trebuie să lucrăm şi sâmbăta sau duminica, dacă este nevoie. Vă rog, domnilor primari, să trataţi cu maximă seriozitate acest subiect şi să fiţi pârghiile necesare în finalizarea documentaţiilor cadastrale pentru exproprieri. Orice problemă întâmpinaţi, vă stăm la dipsoziţie pentru ajutor şi vă asigurăm de sprijinul nostru”, a precizat, în cadrul întâlnirii, prefectul Dari Toma.

Documentaţiile întocmite de prestatorul de servicii topografice vor sta la baza unei Hotărâri de Guvern vizând exproprierea tuturor suprafeţelor de teren de pe tronsonul din Sălaj al Autostrăzii Transilvania.