După ”marea restructurare” a organigramei Consiliului Județean Sălaj de la finalul anului 2020, primăvara acestui an a venit cu posturi noi scoase la concurs și ocupate în administrația județeană.

La începutul lunii martie au fost publicate concursurile pentru funcția de conducere de director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean Sălaj și pentru două funcţii de execuţie – unul de consilier, clasa I, grad profesional debutant şi al doilea de consilier, clasa I, grad profesional superior, ambele la Compartimentul investiții și lucrări publice din cadrul aceleași instituții.

Pentru funcția de consilier debutant, proba scrisă va avea loc la data de 7 aprilie și a fost admis un singur candidat, mai precis candidatul căruia i-a fost atribuit numărul de dosar 3865. La concursul pentru funcția de consilier, clasa I, grad profesional superior, nu a fost declarat admis niciun dosar de candidatură.

De remarcat este faptul că actuala guvernare a dorit ”să schimbe modul în care se face recrutarea persoanelor care vor lucra în administraţia publică, un prim pas fiind transparentizarea organizării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice vacante și temporar vacante.” Una dintre modalitățile de transparentizare utilizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru a veni în sprijinul persoanelor interesate este publicarea, începând cu luna martie, a bibliografiei şi tematicii concursurilor organizate de autorităţile şi instituţiile publice pe site-ul www.anfp.gov.ro, rubrica Concursuri. Însă, tot o modalitate de transparentizare a concursurilor pentru funcțiile publice este și publicarea doar a numărului dosarelor candidaților, nu și numele acestora. Desigur, autoritățile publice pot alege dacă publică numărul dosarelor sau numele acestora. În cazul noului Consiliu Județean, opțiunea este de a nu publica numele candidaților admiși pentru probele concursurilor.

Dorel Labo, noul director peste Patrimoniul Sălajului

Patrimoniul Județului Sălaj este condus de un nou director executiv, de către Dorel Labo, după ce acesta a trecut cu succes și proba interviului, fiind și singurul candidat admis pentru această probă. ”Rezultatul interviului din cadrul concursului de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă de Director executiv la Direcţia patrimoniu – Dosar 3470 – 90 de puncte – ADMIS”, se arată pe site-ul Consiliului Județean Sălaj. La proba scrisă a acestui concurs (susținută în 22 martie 2021), viitorul fost reprezentant în Consiliul Local Zalău din partea PNL a obținut 74.5 puncte, în timp ce contracandidatul său a obținut 32,5 puncte, fiind declarat respins.

De precizat că joi, la ședința Consiliului Local al Municipiului Zalău, Dorel Labo a fost absent, motivul fiind prezența la proba interviului de la Consiliul Județean Sălaj.

Ce a promis Dorel Labo zălăuanilor în campanie

După nici o jumătate de an de la ultimele alegeri locale în a căror campanie electorală Dorel Labo s-a remarcat ca unul dintre cei mai activi propagandiști liberali în mediul online, acesta părăsește barca liberală din CL Zalău pentru o funcție de conducere în administrația județului. Liberalul, fost PNȚ-ist, convingea alegătorii să-i acorde încredere prin intermediul propunerilor pe care le va face în CL Zalău: ”În continuare voi relua proiectul privind acordarea de terenuri gratuite pentru tineri. De asemenea voi promova un nou regulament al parcărilor din oraș care să prevadă utilizarea duală a parcărilor de reședință, astfel încât în timpul zilei să fie folosite ca parcări publice, iar tariful pentru contractul de închiriere va fi redus. Îmi doresc și construirea de noi parcări, etajate sau subterane, în toate zonele orașului. Țin să subliniez că fondurile europene care vor fi acordate în perioada următoare de către Uniunea Europeană vor fi distribuite pe regiuni de dezvoltare, iar singura șansă reală pentru dezvoltare a municipiului Zalău, pe modelul Cluj, Oradea, este ca acesta să facă parte din Alianța Vestului, împreună cu cele mai performante administrații din țară”.