Stare de alertă pentru populaţia globului, care este ameninţată de un adevărat „tsunami” al obezităţii, pe măsură ce rata acestei pandemii creşte. Unul din zece adulţi este obez la ora actuală, potrivit unei statistici publicate de revista The Lancet. Există peste un miliard de persoane supra­ponderale in toată lumea, intre care 300 de milioane sunt obeze din punct de vedere clinic, iar dintre acestea, 2% sunt copii. Dacă in trecut robusteţea fizică era ca o carte de vizită a „titularului” ei, exteriorizand, după vechile concepţii, prosperitatea, succesul şi chiar un statut social superior, acum este tocmai invers, păturile mai modeste ale societăţii, „slăbănogii” de altădată, reuşind să ia locul graşilor bogaţi de pe vremuri. Şi aspectul stratului adipos al corpului a suferit modificări importante, făcand de la un punct incolo deosebire intre „graşi” şi „obezi”.