Angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială Zalău nu apucă bine să aplice o lege, că se trezesc că a fost modificată de Guvern.
Funcţionarii Primăriei Zalău, in special cei de la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), fac faţă cu greu mulţimii de acte normative venite dinspre Guvern şi deplang incoerenţa unor legi, mai ales că acestea se modifică de la o săptămană la alta. „In fiecare lună apar modificări legislative care bulversează activitatea Direcţiei de Asistenţă Socială şi este dificil să facem faţă la atatea acte normative noi”, a declarat primarul Radu Căpilnaşiu intr-o conferinţă de presă susţinută vineri. Principalele probleme intampinate de personalul de la asistenţă socială sunt legate de ajutoarele sociale acordate de stat sub forma unor alocaţii sau venituri minim garantate.
Azi se emite o lege, maine se modifică
La sfarşitul anului trecut a apărut legea 277, privind alocaţia pentru susţinerea familiei. In 21 ianuarie a apărut şi proiectul de hotărare privind aplicarea normelor metologice, iar de atunci a inceput o intreagă harababură. După ce DAS a intocmit peste 800 de dispoziţii de plată pentru cele aproximativ 1000 de familii care beneficiau de acest ajutor, s-a modificat termenul de acordare a banilor şi funcţionarii au trebuit să ia de la capăt dosarele asistaţilor social. Beneficiarii alocaţiei de susţinere sunt familiile cu venituri reduse care au in creştere şi ingrijire copii in varstă de pană la 18 ani. Alocaţia se acordă in funcţie de veniturile realizate, limita maximă fiind de 370 de lei/persoană, şi in funcţie de numărul copiilor din familie. Astfel, familiile care au un venit net mediu lunar pană in 200 de lei vor primi cate 30 de lei pentru fiecare copil aflat in intreţinere.
S-au inteţit controalele la venitul minim garantat
Conform noilor prevederi ale legii 416 din 2001, beneficiarii venitului minim garantat sunt obligaţi să prezinte lunar adeverinţa de la şomaj şi nu odată la trei luni cum era pană in prezent. „Odată la trei luni vor fi efectuate anchete sociale de monitorizare şi tot in acel interval de timp beneficiarii de ajutor social vor depune o declaraţia pe propria răspundere privind componenţa familiei, veniturile acesteia şi bunurile aflate in proprietate”, a declarat Dorina Baboş, directorul DAS Zalău. In Zalău avem 145 de beneficiari ai venitului minim garantat, iar nivelul lunar al acestui ajutor ete de 125 de lei pentru o persoană, 225 de lei pentru familiile formate din două persoane, 313 pentru trei persoane, 390 de lei pentru patru persoane şi 462 de lei pentru cinci persoane. Familiilor peste cinci persoane li se adaugă cate 31 de lei pentru fiecare persoană in plus.
Divorţ in fugă
Pană mai ieri, după ce iţi depuneai cererea de divorţ aveai 30 de zile in care să te hotărăşti dacă vrei să faci pasul spre libertate sau rămai căsătorit şi mai puteai obţine incă 30 de zile de gandire. Legea s-a schimbat şi aici şi nu mai beneficiezi de cele 30 de zile suplimentare. Desfacerea căsătoriei se face prin dispoziţia primarului şi certificatul de divorţ se eliberează in cinci zile. ^Chiar avem o situaţie in care la primul termen cei doi soţi nu s-au putut prezenta motivand că sunt plecaţi din ţară, şi au cerut să amanăm cu incă 30 de zile desfacerea căsătoriei^, a spus primarul Căpilnaşiu.
Harababura legislativă dă peste cap activitatea Primăriei Zalău
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...