Autorităţile locale caută să scoată in evidenţă valoarea ariei naturale şi, de ce nu, să atragă turişti.
Primăria comunei Plopiş a obţinut finanţare europeană pentru un important proiect de cercetare şi dezvoltare a rezervaţiei naturale „Mlaştina de la Iaz” – una dintre cele 15 arii protejate ale judeţului Sălaj. Proiectul cu valoare de peste 130.000 de euro include cercetări ce vor fi făcute de către Institutul de Cercetare Biologică Cluj incepand din primăvară.
„Mlaştina de la Iaz” este o zonă turistică aparte in Sălaj, pentru că aici s-au descoperit specii de plante deosebite ca molinia, caerulea dar şi planta carnivoră „Roua cerului. Rezervaţia naturală are o suprafaţă de 10 hectare, iar mlaştina se intinde pe un hectar de teren. Adancimea maximă, in zona mlaştinii este de 5,1 metri, la o distanţă de 1,5 kilometri de intravilanul satului Iaz.
Obiectivul principal al autorităţilor locale este de a evidenţia valoarea ariei naturale protejate, iar apoi, in funcţie de oportunităţi, să dezvolte zona, şi in acelaşi timp să protejeze mediul. Conservarea mlaştinii, atat a florei, cat şi a faunei, are şi scopul de a imbunăţăţi patrimoniul natural. In paralel cu proiectul cu finanţare europeană pentru conservarea „Mlaştinii de la Iaz”, se lucrează şi la asfaltarea drumului care face legătura pană la rezervaţie, drum din care s-a asfaltat pană acum doar un sfert.
Strategie de management gandită de clujeni
Campania de promovare proiectului va fi făcută de către o firmă de profil din Cluj şi va dura un an de zile. Ioana Bărbat, managerul firmei, şi-a exprimat entuziasmul pentru acest proiect şi a menţionat faptul că va fi nevoie de o campanie inteligentă. Ea a venit cu idei de promovare sub brand local. Firma care se va ocupa de promovarea proiectul are intenţia de a depăşi graniţele comunei şi chiar ale judeţului cu campania de informare. „Nu avem de gand să facem risipă de maculatură şi atat. Vom avea intalniri in şcoli, in comunitate, incercăm să atragem liderii de opinie ai satelor şi comunelor, iar prin ei să arătăm tuturor oportunitatea acestor investiţii”, spune Ioana Bărbat.
„Turismul se poate face in colaborare cu alte comune din zonă, poate fi unul de tip regional. Principală noastră greşeală este faptul că suntem individualişti. Va fi un turism reuşit şi de durată a «Mlaştinii din Iaz» doar dacă in acelaşi timp se alătură şi alte puncte turistice ale Sălajului”, menţionează Victor Criste, directorul şcolii din Plopiş.
Proiect ambiţios pe bani europeni pentru ”Mlaştina de la Iaz”
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...