Statul se împrumută din nou de la populație, pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. Ministerul Finanțelor emite, începând de luni, 8 februarie, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3%, 3,30% și 3,45%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate până în 23 februarie de la unitățile Trezoreriei Statului; până în 22 februarie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și până în 23 februarie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere, iar în cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce le atestă calitatea.

Alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor se bucură de un interes crescut al românilor, veniturile/câștigurile aferente fiind neimpozabile.

Românii au investit în prima emisiune de titluri de stat Tezaur din 2021 lansată de Ministerul Finanțelor peste 955 de milioane de lei, din care 850.425.746 lei prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului și 104.853.554 lei prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română. Aceasta reprezintă cea mai mare valoare subscrisă lunar de investitori în cadrul unei emisiuni Tezaur.

Titlurile de stat lansate începând cu 4 ianuarie, cu scadența de 1, 3 și 5 ani au dobânzi anuale ceva mai mari decât cele oferite în februarie, de 3,25%, 3,5%, și 3,75%.

Ministerul Finanțelor intenționează să continue lunar emisiunile în cadrul acestui program pe tot parcursul anului 2021.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secțiunea Datorie publică) , www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro.