Mii, poate zeci de mii de posesori de autovehicule au stat cu sufletul la gură, aşteptand raportul ANAF in speranţa că poate, poate se va mai ieftini combustibilul, sau in cel cel mai rău caz nu se va mai scumpi. La cererea premierului, ANAF a luat la puricat tam-nesam companiile care distribuie carburanţi in Romania. Stufos pentru măgulire, raportul nu face altceva decat să confirme un soi de inţelegere intre marile companii care operează pe piaţă. Deşi din raport reies creşteri similare de preţuri şi in valori similare, asta nu inseamnă că s-a produs o ilegalitate. Este un nărav comercial care nu este sancţionat prin nici un text de lege. Discuţii precum cele care au loc in Romania, legate de inţelegeri intre companiile de pe piaţa petrolului au avut loc şi in alte ţări europene, insă nici acestea nu au reuşit să gă sească dovezi pentru a amenda firmele. Revenind la oile noastre, e un lucru ştiut că preţul carbu-ranţilor la pompă este dat de taxe. Ori Romania nu şi-a ajustat incă accizele la nivelul celor din comunitatea europeană, beneficiind de o derogare de la UE. Aşadar şi in următorii ani companiile petroliere vor majora preţurile şi prin majorarea accizelor, pentru a ne alinia cu celelalte state membre, iar creşterile preţului la baril pe plan internaţional se vor reflecta şi ele in preţul de la pompă. Deci romani, nu vă imbătaţi cu apă chioară pentru că premierului o să-i treacă excesul de zel, Şi chiar dacă nu i-ar trece, profiturile firmelor nu pot fi considerate ilegale. Imorale, da! Insă in ziua de azi, după cum ne arată aleşii noştri, prea multă moralitate strică.
Prea multă moralitate strică
Articole
Toți elevii vor avea acces la programele Cercetașilor României – Protocol cu Ministerul Educației
Ministerul Educaţiei a semnat un protocol de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR), a anunțat ministrul Ligia Deca. Această inițiativă își propune să ofere elevilor acces mai facil la activități și programe oferite de Organizație, menite să completeze educația formală și să promoveze un stil de viață activ, sănătos și responsabil față de mediu. „Am semnat protocolul de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR). Sprijinim, astfel creşterea participării tinerilor în programele oferite de ONCR, complementare…
Mai mult...Scrisoare de mulțumire pentru toate educatoarele
Pregătirea unei serbări de Crăciun cu preșcolari – un efort nevăzut, dar de neprețuit În tradiția nescrisă a învățământului preșcolar, apropierea sărbătorilor de iarnă este marcată prin minunata Serbare de Crăciun susținută de cei mici.În spatele unei serbări de Crăciun reușite, în care cei mici strălucesc pe scenă, cu costume impecabile, poezii învățate și colinde cântate cu emoție, se află o muncă susținută și dedicată a educatoarelor. Deși acest efort este de multe ori invizibil, rezultatele sunt…
Mai mult...