Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu local de miercuri, 23 decembrie, se află și proiectul de hotărâre privind stabilirea taxelor și impozitelor pentru anul 2021.
Potrivit referatului care însoțește proiectul de hotărâre, administrația locală propune păstrarea valorilor de anul trecut, ce vor fi indexate însă cu rata inflației anunțată de Institutul Național de Statistică, adică 3,8 la sută. Această ajustare a taxelor raportat la inflație este obligatorie. Potrivit Codului Fiscal, “în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale
Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”.
Rata inflaţiei pentru anul 2019 este de 3,8 la sută. În 2017, rata inflaţiei a fost de 1,3 la sută, iar în 2018, 4,6 la sută.
Sunt propuse și pentru 2021 bonificații de 10 la sută pentru contribuabilii persoane fizice care au restanţele achitate şi plătesc cu anticipaţie impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an, până la data de 31 martie 2021. Pentru contribuabilii persoane juridice bonificația acordată este în valoare de 5 la sută.
Printre facilitățile fiscale valabile anul următor se numără scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri şi a impozitului/taxei pe teren, pentru clădirile/terenurile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii neguvemamentale şi întreprinderi sociale; clădirile/terenurile utilizate de organizaţii nonprofit folosite exclusiv pentru activităţile
fără scop lucrativ; clădirile/terenurile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989; clădirile/terenurile afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani, începând cu 1 ianuarie a anului în care s-a produs evenimentul; clădirea folosită ca domiciliu şi terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară ori constau în exclusivitate din indemnizaţie de şomaj sau ajutor social; clădirile la care proprietarii au executat pe cheltuiala proprie lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice; clădirile aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativteritoriale, folosite pentru desfăşurarea de activităţi sportive, inclusiv clădirile care asigură funcţionarea bazelor sportive.
Toate creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie 2020, mai mici de 5 lei, se vor șterge.
De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2021, impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilan, se majorează cu 300 la sută, potrivit proiectului de hotărâre.
Ce am ales, acum culegem consecintele !
Nu mai are Ciolanis bani de salar!!
A ,esti prost de bubui.Pai mai covidule! Tu ai auzit de obligativitatea măririi impozitelor si taxelor locale cu rata inflației? Cu siguranta nu.Stai jos ciocoflendere ca esti îngust la minte.
Dar salariile când cresc cu rata inflației? La salariile de la privat mă refer! Nu toți suntem prostituate la buget că tine!!
Mărie vezi-ți de împodobit bradul și de prăjituri ca ți se prea coc!!! Nu ai de lucru in vremea asta?!!! Ori îți lipsesc gustul și mirosul?
Indexarea cu rata inflației este obligatorie, dar valoarea nominală a impozitelor și taxelor poate fi redusă. Dar pentru așa ceva trebuie, că în consiliul local, să și cunoscători, nu tufe de Veneția, adică un fel de lobodă de-a noastră.
Pt A de la 11 53,din două una ,ori esti prost ori esti prost.Pai mai plangaciosule !Care patron poate fi obligat să mărească salariile cu rata inflației? Înafara de obligativitatea salariului minim ,patronii nu au alte obligații.Iar daca nu ti place in privat cauta ti alt job mai bine plătit.Se vede treaba ca esti un ratat care nu a făcut nimic in viata cu forțele lui.Fa te patron ! daca te crezi asa de bun.
Nu știu care din noi este mai mare ratat! Cred că tu cu Mărie sunteți campioni! Lingăi bugetare!
A ule esti un analfabet notoriu ,un ratat psdracnist care nu a prins ciolanul aruncat de pesederbedei.Intr un cuvânt esti un om de nimic ,o scursura a societății, un urmas de a lui Gheorghe Gheorghiu Dej ,un incornorat si un fraier.
Scursură socială ești tu cu mă-ta, care ți-ai scos nevasta la produs ca să ai și tu “bemveu”!!! Jeg social! Lingău de cururi naziste pnl-iste!
Sublim dar inexistent A ule .E vorba de creierul tau ,iti ti i degeaba capul pe umeri sau ma rog ca sa nu intre apa cand ploua.Spre stiinta ta am votat UDMR.
Ești trist de prost! Lingău de cururi naziste!
Ptr zălăuanul : Ești un mare, mare, mare pupincurist, care habar nu are pe ce lume si in ce vremuri trăiește!!! Noi toți care te “apreciem” , de la mic la mare îți dorim si uram într-un glas să-ți piară gustul și mirosul !!! La Mulți Ani!!!