Un grav accident de circulație, soldat cu moartea unei fetițe de 6 ani, s-a produs miercuri seara în Șimleu Silvaniei.

La ora 21.15, pe strada Independenței, un șimleuan de 20 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Pustă-Șimleu Silvaniei a acroșat o fetiță de 6 ani, din Șimleu Silvaniei, care s-ar fi angajat în traversarea străzii fără să se asigure. Impactul a fost fatal pentru fetiță.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă și continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu.