Suspectat că a furat sarmă de cupru, un bărbat s-a speriat cand a fost legitimat de poliţişti şi s-a aruncat in raul Someş.
Un bărbat s-a aruncat sambătă in raul Someş, in apropierea localităţii Căpalna, după ce poliţiştii postului din Galgău au vrut să-l legitimeze, fiind suspect că a furat sarmă de cupru de la reţeaua de telefonie Romtelecom.
„Sambătă dimineaţa, la ieşire din comuna Galgău, poliţiştii au constatat că persoane necunoscute au sustras sarmă de cupru de la reţeaua de telefonie Romte-lecom. In urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, pe raza localităţii Căpalna a fost depistat un bărbat cu un bagaj la mană. Trecand la legitimarea acestuia, bărba-tul a abandonat bagajul şi a fugit spre raul Someş, intrand in apă”, ne-a declarat Maria Cristea, purtă-torul de cuvant al IPJ Sălaj. Ulterior, poliţiştii au descoperit, in urma controlului bagajului, că in acesta era sarma de cupru sustrasă de pe stalpi.
Pentru a salva victima au intervenit pompierii militari din cadrul ISU Sălaj, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili identitatea persoanei respective. Momentan se ştie doare că este o persoană de sex masculin.
Căutările au fost incepute sambătă dimineaţa şi s-au intrerupt seara datorită condiţiilor meteo nefavorabile. Ieri dimineaţă au fost reluate, insă intervenţia pompierilor este extrem de dificilă, mai ales că a plouat mult in ultimele zile, iar debitul Someşului a crescut. Mai mult, pompierii nu pot să folosească nici barca pneumatică din dotare pentru că maşina care transportă barca nu are acces in acea zonă, căutările desfăşu-randu-se cu ajutorul căngilor, potrivit locotenentului Jacodi Lucian, purtător de cuvant al ISU Sălaj. Pompierii stă-teau ieri in avalul Someşului, iar poliţiştii cercetau malul să vadă dacă apa nu a scos la suprafaţă trupul bărbatului.
Pană la ora transmiterii ştirii bărbatul nu a fost găsit, vom reveni cu amănunte.