Opt dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere au întocmit polițiștii din Sălaj la sfârșitul săptămânii trecute.

Primul dosar penal a fost întocmit vineri, 13 noiembrie, când poliţiştii s-au sesizat din oficiu despre faptul că,  în 8 octombrie , un bărbat din comuna Valcău de jos, a condus autoutilitara pe raza localității Valcău de Jos, deşi dreptul de a conduce era suspendat.

Tot vineri, la ora 23.49, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ileanda au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Comunal 45, prin comuna Gârbou, condus de un tânăr de 33 ani,  din judeţul Mureş. Testarea cu alcooltestul a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Câteva minute mai târziu ( în 14 noiembrie , la ora 00.05), un şofer din comuna Rus, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 108S, prin localitatea Şimişna, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu o maşină care se afla parcată în afara părţii carosabile. În urma impactului nu au rezultat victime, doar pagube materiale. Şi acest caz, alcooltestul a indicat o valoare pozitivă, respectiv 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sâmbătă după-amiază, la ora 18.35, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Cluj, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Naţional 1G, prin localitatea Cuzăplac, cu o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Altă faptă penală a fost constatată de poliţiştii din Cehu Silvaniei. În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 23.13, un şofer de 58 de ani, din judeţul Satu Mare, a fost identificat în timp ce conducea autoutilitara pe strada Libertăţii, din localitate, cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 În noaptea de 14 spre 15 noiembrie, la ora 01.05, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ileanda au oprit pentru control, pe Drumul Judeţean 109F, în localitatea Gâlgău, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani. Testarea cu alcooltestul a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au scos la iveală și faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere au fost comise şi duminică, 15 noiembrie. La ora 5.30, poliţiştii din Jibou care desfăşurau activităţi de supraveghere a traficului rutier pe Drumul Naţional 1H, prin localitatea Jibou, au depistat un jibouan de 47 de ani care circula cu o mașină ale cărei numere provizorii erau expirate din data de 4 august.       

 Duminică după amiaza, la ora 16.50, un tânăr de 31 ani, din Jibou, în timp ce circula cu maşina pe strada Agrijului, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi  a intrat într-o bordură. Cel în cauză a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu.