Şoferii agresivi in trafic nu vor mai scăpa doar cu o amendă, ei riscă uspendarea permisului sau chiar inchisoare.
Depăşirile repetate in zig-zag, franarea bruscă sau slalomul printre maşini ar urma să fie pedepsite de noul Cod Rutier cu suspendarea permisului de conducere, nu doar cu amendă, dacă parlamentarii susţin iniţiativa Poliţiei Rutiere. Pentru a pune capăt valului de acte de violenţă in trafic, poliţiştii de la Circulaţie au propus unele măsuri de pedepsire, inspirate din modelul spaniol. In noul Cod Rutier, poliţiştii vor ca cei care se bat in trafic, pe langă sancţiunile de ordin penal, să rămană şi fără carnet de conducere. Parlamentarii trebuie insă să definească ce inseamnă „agresivitatea”, dar şi să stabilească modul in care aceasta va fi dovedită.
In acest moment, agresivitatea in trafic e sancţionată in cazul „proferării de injurii sau folosirea de gesturi obscene”. Potrivit prevederilor in vigoare, „săvarşirea de gesturi obscene, injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic” se pedepsesc cu 21 pană la 100 puncte amendă. Un punct de amendă este 67 de lei. Orice alte agresiuni, chiar dacă sunt comise in trafic, cad sub incidenţa legilor civile sau penale, pentru că pur şi simplu ele nu sunt prevăzute in Codul Rutier. Dacă iniţiativa poliţiştilor se va materializa, pedeapsa va fi aplicată pentru infracţiunea comisă cu violenţă in trafic, iar ridicarea permisului ar urma să fie o pedeapsă complementară aplicată de Poliţia Rutieră. Dosarul penal se va intocmi la sesizarea victimei, Parchetul urmand să soluţioneze cauza. Dacă e faptă penală, iar instanţa se pronunţă in acest sens, respectivul şofer va putea rămane fără permis de la şase luni la un an.
Poliţiştii sălăjeni fac propuneri
Comisarul Vasile Sabău, şeful Poliţiei Rutiere din Sălaj, spune că pedepsirea agresivităţii in trafic este o necesitate, avand in vedere comportamentul unor şoferi şi desele cazuri in care poliţişti de la circulaţie au fost agresaţi verbal de către conducătorii auto. In acest sens, maine, toţi ofiţerii din Sălaj se vor intalni pentru a face propuneri de modificare a legislaţiei in vigoare, mai exact Ordonanţa 195 din 2002.