Prefectul Alexandru Vegh i-a lămurit pe cei prezenţi că „inainte” nu era mai bine.
Asociaţia 21 Decembrie Sălaj a marcat ieri, printr-o serie de manifestări ce s-au desfăşurat la monumentul Eroilor Revoluţiei ridicat in centrul municipiului, trecerea a 21 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. Manifestările au inceput, in jurul orei 11,00, cu salutul gărzii de onoare, iar apoi după un scurt moment de reculegere, a urmat slujba religioasă oficiată de un sobor de preoţi in memoria romanilor care au murit pentru libertate.
S-au alăturat revoluţionarilor sălăjeni reprezentanţii Prefecturii, ai Consiliului Judeţean, ai asociaţiei veteranilor de război, ai partidelor politice şi directori ai instituţiilor deconcentrate. Tabloul a fost completat şi de caţiva zălăuni, care preţ de cateva minute, s-au oprit pentru a asista la activităţile aniversare.
Şirul discursurilor a fost deschis de prefectul Sălajului Alexandru Vegh, care a declarat că este important să nu ii uităm pe cei care au murit in stradă in decembrie 1989 pentru a ne putea bucura de libertatea de exprimare, de democraţie, dreptul la proprietate. Insă, este momentul „să lăsăm deoparte nostalgiile de genul «era mai bine inainte» sau «Ceauşescu ne dădea o locuinţă şi un loc de muncă», căci, pierduţi in amintirile epocii de aur, riscăm să ignorăm problemele prezentului şi riscăm să ne complacem intr-o mediocritate pe care nu o merităm”, a menţionat Vegh, adăugand şi faptul că „nu e prea tarziu să ne reamintim că trebuie să mai muncim şi inainte de a cere trebuie să şi oferim şi ceva la schimb”. Pe de altă parte, lăsand la o parte orgoliile şi privind detaşat acum, „cred că este vremea, după două decenii, să recu-noaştem meritele celor care au făcut ca la noi să nu existe victime, dar care au ştiut să gestioneze şi atunci, in vremuri tulburi, o situaţie mai mult decat tensionată”, a opinat Alexandru Vegh.