Începând de luni se suspendă activitatea în interior pentru baruri, restaurante, cafenele și săli de jocuri de noroc în Zalău, Hereclean, Carastelec și Bănișor, localități în care incidența cazurilor de COVID-19 cumulate la 14 zile depășește 3 bolnavi la mia de locuitori.

Noi restricții intră în vigoare

Portul măştii de protecţie a devenit obligatoriu încă de vineri, pe o rază de 100 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, potrivit unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sălaj, care a intrat în vigoare în 9 octombrie.

Tot de vineri, a fost redus și programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, şi a celor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc în spaţiu închis (în interior) şi exterior (la terase), până la ora 24.00.

De asemenea, începând de luni, 12 octombrie se suspendă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor, barurilor şi a celor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, în interiorul clădirilor din localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori.

Se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

Tot din 12 octombrie, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în aceste spaţii, în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori.

Se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

Sunt permise prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi alte asemenea, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea cel mult a unui număr de 50 de persoane în interior si de maximum 100 persoane în exterior şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică, a principiilor şi măsurilor generale prevăzute în Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1.228 din 3 iulie 2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2 care trebuie implementate de către cei care organizează cursuri de perfecţionare, formare, instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, precum şi unele activităţi specifice organizate de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice şi cele din domeniul diplomatic.

53 de cazuri noi în 24 de ore

După luni de zile în care Sălajul s-a aflat în rândul județelor cu un număr mic de infectări cu coronavirus, situându-ne pe ultimele locuri la nivel național, am ajuns în weekend printre județele unde incidența cazurilor cumulate la 14 zile depășește 1,5 bolnavi la mia de locuitori.

Potrivit Grupului de comunicare strategică, județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt : București – 2,52; Alba – 2,26; Vâlcea -2,16; Iași – 1,97; Bacău – 1,89; Neamț – 1,86; Teleorman – 1,73; Sălaj – 1,79; Sibiu – 1,66; Caraș-Severin – 1,64; Cluj – 1,62; Brașov – 1,52; Timiș – 1,52.

Potrivit raportării oficiale de duminică, 11 octombrie, în Sălaj s-au înregistrat 53 de cazuri noi în 24 de ore, în județ figurând 1.110 persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar 593 pacienți au fost declarați vindecați de la începutul pandemiei.

În prezent 481 cazuri sunt pozitive, din care 137 persoane spitalizate, iar 344 persoane cu test pozitiv se află la domiciliu, după ce au consimțit să se izoleze, fiind monitorizate de medicul de familie. 775 persoane se află în carantină la domiciliu. Numărul deceselor a ajuns la 36 de la începutul pandemiei.

„Având în vedere evoluția cazurilor de COVID-19, Instituția Prefectului Sălaj solicită cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații și a deplasărilor inutile, igienizarea/ dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală, măsuri care sunt necesare pentru a proteja sănătatea tuturor. Purtarea corectă a măștilor de protecție trebuie să devină prioritară! La linia telefonică TelVerde 0800 800 165, cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID-19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/ sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/ sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii”, transmit autoritățile sălăjene.