În urmă cu un an de zile, la Secția Urologie a fost realizată prima intervenție laparoscopică 3D pentru o afecțiune oncologică a prostatei

La Secția Urologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău a fost realizată, în 7 octombrie 2019, pentru prima dată, o intervenție laparoscopică 3D pentru o afecțiune oncologică a prostatei.

Mai multe aspecte au contribuit la realizarea acestei premiere pentru urologia sălăjeană, spun reprezentanții Consiliului Județean Sălaj, instituție în subordinea căreia se află spitalul.

Unul dintre ele a fost organizarea unei prime ediții a Zilelor Urologiei Sălăjene– eveniment cu o participare de anvergură a specialiștilor din domeniu, la Zalău, în cadrul manifestării „Toamna Medicală Sălăjeană”, ajunsă la cea de-a XIX-a ediție. Dincolo de schimbul de informații și expertiza de specialitate care vor face subiectul prezentărilor și a dezbaterilor specialiștilor în urologie din țară (Conf. Dr. Petruț Bogdan, Șef de lucrări dr. Stanca Vasile Dan, Asis. Univ. Dr. Todea Ciprian, dr. Feciche Bogdan, dr. Rusu Cristian, dr. Mihaly Zoltan), aceștia au asistat miercuri, 7 octombrie, prin intermediul unei transmisiuni în direct, prima de acest fel realizată în Zalău, la prima intervenție laparoscopică 3D (prostatectomie radicală) efectuată în Spitalul Județean de Urgență Zalău de către o echipă medicală în tandem, de mentorat, și anume de către prof.univ.dr. Ioan Coman (Șeful Catedrei de Urologie, prorector UMF Cluj), invitat de onoare al manifestării, susținător al laparoscopiei si chirurgiei robotice urologice în România și formator de tineri specialiști, care s-a aflat alături de fostul său student, rezident, actual medic specialist urolog în cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, dr. Ioan Bogdan Juravle, promotor al acestui eveniment.

Chirurgia laparoscopică, disponibilă pentru pacienții Spitalului Județean de Urgență Zalău

Începând cu luna noiembrie a anului trecut, acest tip de intervenție specifică chirurgiei laparoscopice, minim invazive, destinată patologiei benigne și maligne a tractului urinar (cancer prostatic, renal și vezical) va fi disponibilă pentru pacienții Spitalului Județean de Urgență din Zalău, echipamentul medical, adică un sistem complet turn laparoscopie cu sistem video HD 3D, inclusiv componentele specifice, cu o valoare de peste 797.000 lei (peste 169.000 euro), fiind deja achiziționat în acest sens.

În ultimii doi ani, aproximativ o treime a spitalizărilor continue a pacienților compartimentului de Urologie din cadrul Spitalului județean a fost încadrată în sfera patologiei benigne și maligne a tractului urinar, amintite mai sus.

Cu o importanță deosebită, mai ales în chirurgia urologică minim invazivă, echipamentul medical menționat (sistem complet turn laparoscopie cu sistem video HD 3D) aduce atât pacientului cât și medicului multiple beneficii care se referă, pe de o parte, la o mai mare siguranță și precizie a intervenției chirurgicale, medicul având posibilitatea vizualizării organelor asupra cărora intervine într-o a treia dimesiune, fiind preluate imagini video ale acestora, cu atât mai important fiind acest beneficiu cu cât spațiul în interiorul corpului uman aferent sitemului urinar – micul bazin – este mult restrâns față de cele ale altor sisteme și/sau organe. Pe de altă parte, echipamentul permite o intervenție chirurgicală puțin invazivă iar timpul necesar intervenției este mult redus față de intervențiile clasice, pacientul având astfel beneficiile unei recuperări post operatorii mult mai rapide, un avantaj, de altfel și în reducerea costurilor de spitalizare pentru unitatea spitalicească.

În ultimii doi ani, la nivelul Spitalului Județean de Urgență din Zalău, Urologia a avut o tendință continuă de dezvoltare, diversificare și îmbunătățire a serviciilor medicale destinate pacienților unității spitalicești, investiții importante în dotarea cu aparatură și echipamente medicale moderne fiind realizate ori aflându-se în curs de realizare, cu finanțare mobilizată de către Consiliul județean fie integral, fie în cofinanțarea sumelor mobilizate din bugetul național (Ministerul Sănătății) ori cel al unității spitalicești.

Compartimentul de Urologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Zalău numără o echipă medicală formată din trei medici specialiști: dr. Alb Alexandra, dr. Hodor Tudor și dr. Ioan Bogdan Juravle, 13 asistenți medicali și îngrijitori și o capacitate extinsă, din luna septembrie, la 20 de paturi.