Odată cu răcirea vremii, pandemia de coronavirus se intensifică în majoritatea statelor europene. Unele țări au început să reintroducă restricții pentru populație din cauza numărului mare de cazuri care se înregistreză zilnic. Autoritățile din Cehia și Slovacia, de exemplu, au anunțat că vor reveni la starea de urgență pentru o perioadă de 30 de zile. În Germania, autoritățile au decis limitarea numărului de persoane care pot participa la evenimente private.

Peste două mii de cazuri noi, zilnic, la nivel național

România a trecut miercuri, 30 septembrie, de pragul psihologic de 2.000 de infectări pe zi, atingând numărul record de 2.158 de îmbolnăviri în 24 de ore. Lucrurile nu au stat mai bine nici joi, 1 octombrie, când au fost raportate 2.086 cazuri noi, de pe o zi pe alta.

Deschiderea școlilor dar și unele măsuri de relaxare încep să-și arate efectele. In cazul în care se vor înregistra și în perioada următoare peste 2.000 de cazuri de coronavirus pe zi, autoritățile iau în calcul reintroducerea unor măsuri restrictive în acele zone unde numărul îmbolnăvirilor este unul crescut.

Nunțile, botezurile și transportul în comun, risc crescut de infectare

Potrivit specialiștilor de la Institutul Național de Sănătate Publică, participarea la evenimente private, nunți sau botezuri, unde participă un număr mare de persoane, dar și folosirea transportului în comun fără a fi respectate măsurile de protecție și distanțare  reprezintă un risc major de infectare cu coronavirus. In acest sens, premierul Ludovic Orban a transmis autorităților locale să intensifice controalele în perioada următoare pentru respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară, pentru a se limita răspândirea bolii și pentru a evita reintroducerea restricțiilor pentru populație.

Tot mai multe persoane infectate cu covid-19 și în Sălaj

Și la nivelul județului Sălaj situația epidemiologică pare să se înrăutățească. Dacă la începutul pandemiei erau înregistrate puține cazuri, iată că, în prezent, numărul persoanelor confirmate pozitiv este într-o continuă creștere. Marți, 29 septembrie, potrivit raportării autorităților, în Sălaj au fost confirmate 36 de cazuri noi de covid-19, reprezentând cel mai mare număr înregistrat până în prezent. Miercuri, 30 septembrie, au fost confirmate alte 20 de cazuri, iar joi, 1 octombrie,  s-au raportat încă 14 cazuri.

Coronavirusul și-a făcut apariția în Sălaj în data de 16 martie, atunci când un bărbat în vârstă de 36 de ani a aflat că este infectat cu covid019. Primul deces ca urmare a infectării cu coronavirus, la un bărbat în vârstă de 55 de ani, a fost în data de 6 aprilie.

De atunci, în Sălaj am ajuns să avem 743 persoane infectate cu SARS-CoV-2, 501 pacienți declarați vindecați, 212 cazuri sunt pozitive în prezent, din care 159 de persoane sunt momentan spitalizate, iar 53 persoane cu test pozitiv se află la domiciliu, monitorizate de medicul de familie, 497 persoane sunt în carantină la domiciliu. 30 de sălăjeni au decedat de la începutul pandemiei.

Autoritățile locale fac apel la cetățeni să respecte măsurile minimale care au mai rămas în vigoare. Purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței fizice, dezinfectarea mâinilor dar și evitarea spațiilor aglomerate ne pot feri de infectarea cu coronavirus.

Specialiștii din domeniul sănătății preconizează ca în perioada următoare, odată cu răcirea vremii, circulația virusului să fie una intensă și, spun aceștia, ne putem aștepta la peste 2.000 de cazuri înregistrate zilnic. Tot în această perioadă, vor apărea și virozele respiratorii care se vor suprapune cu infecția cu Sars-CoV-2, iar diferențierea între cele două va fi una dificilă.