Dacă în unele comune sau orașe din județ o parte a candidaților erau cotați din start cu șanse mari de câștig, iar cursa electorală nu a fost una plină de emoții pentru ei, au existat și unele răsturnări de situație surprinzătoare.
În comuna Coșeiu, de exemplu, fostul primar Ioan Meseșan a pornit ca favorit, având la activ numeroase mandate în fruntea comunei, fiind unul dintre cei mai longevivi primari din județ.
La alegerile de duminică, s-a clasat abia pe locul 3. Cele mai multe voturi (297) le-a obținut Debreczeni Dezideriu de la UDMR, care este noul primar al comunei, pe locul doi s-a situat candidatul USR PLUS Lucian Vulpe (246 voturi), iar vechiul primar Ioan Meseșan, cu 218 voturi, a fost pe cea de-a treia poziție.
La Bobota, Mugurel Moraviț de la PNL, un primar cu notorietate, a pierdut alegerile de duminică la o diferență de 9 voturi în fața candidatului de la PSD. Dorin Gorgan a obținut 780 de voturi, iar Mugurel Moraviț 771. Candidatul clasat pe locul trei, Ioan Țicle de la USR PLUS, e la mare distanță în urma loc, cu 44 de voturi.
Rezultat surprinzător și la Bălan, unde un alt primar cu vechime în administrație a pierdut competiția electorală. Isaia Maghiar de la PSD a obținut 956 de voturi, în timp ce Daniel Pop de la PNL a fost votat de 1.035 de persoane. Pe locul trei a fost candidatul Pro România, Cosmin Ușurelu, care a primit 118 voturi.
Surpriza cea mai mare a venit, probabil, în comuna Zalha, acolo unde USR PLUS a obținut singurul mandat de primar. Candidatul Vasile Seliștean a primit 352 de voturi, în timp ce candidatul PNL Simion Rogoz a fost votat de 337 de persoane, iar Ioan Rogoz de la PSD a primit 25 de voturi.
In multe locuri s-a votat psd ca primar dar restu de consilieri total opusul….practic ce a spus Firea …e total corect…ii exact ca in cazul președintelui….e sefu mare….guvernul e adjunct…..dar tot de Psd depinde totul…(momentan) pai in jidetele unde psd a iesit victorios dar la consiliul general ii pnl….usr..plus…pai sigur o sa fie o colaboare minunata….:-)))) pacat de cetățeni