Viorel Varga ne-a părăsit pentru întâlnirea cu absolutul, după 70 de ani petrecuți în vremelnicia în care trăim. O minte luminată care luminat și în Sălaj, atât cât ceilalți au putut absorbi. A știut întotdeauna mai multe decât toți cei din jur. Și din cele lumești, și din cele ce numai cu gândul și cu sufletul se pot atinge. Ne-a lăsat și nouă din înțelepciunea lui atât cât am putut înțelege fiecare, prin opera de poet și de jurnalist, prin spiritul hâtru cu cei apropiați, prin privire și prin zâmbetul lui întotdeauna cu înțeles.

Cei mai mulți îl știu din articolele publicate zilnic în presa sălăjeană vreme de peste 25 de ani, în care a instruit publicul cum să înțeleagă actualitatea și aducea în mijlocul controverselor și buna dispoziție celor care îl citeau, spunând, ca de exemplu, ”Cum se face, cum nu se face, dar noi știm cum se face”, de s-au întâmplat anumite lucruri.

Din poezia lui – sunt cinci volume publicate – cine vrea, are cu ce rămâne. Este poetul iubirii. Opera lui ne spune că este omul care s-a născut și a trăit iubind. Sunt putini oamenii care au geniul sa transmita cu forta coplesitoare mesajul, concentrat, cu impact. Sunt oamenii care fac diferenta intre arta si comun. Fiecare dintre noi suntem universul pe care il putem cuprinde. Viorel Varga a cuprins, prin puterea de a observa, prin complexitatea mediului in care s-a format, alaturi de nume mari ale literaturii, si prin puterea de a transmite, un univers plin de elemente care multora dintre noi nu ne sunt la indemana. Un univers ce ne este accesibil doar gratie autorului pe care-l avem langa noi.

Cele cinci volume de poezie publicate la edituri de prestigiu (Eminescu, Cartea Româneasca și Albatros) ne dezvaluie din sensibilitatea lui Viorel Varga. Pentru exemplificare pot alege una din poeziile lui nepublicate, destul de frustrat că nu pot face loc aici pentru toate.

Capat de poveste

Povestea a inceput cam asa:
prea ne-am asezat sufletele
unul langa altul, uneori prea mult la dreapta,
alteori prea mult la stanga,
parca am fi fost doua mere
care sarutau tarana
cu un fel de vinovatie tolerata.

Si acum, hai ajuta-ma sa uit primavara
noastra, cand plantai copaci
in care sa-si faca ingerii cuibul,
sa uit stelele verii impartasite frateste:
una tie, una mie
sa uit inserarile umede ale toamnei,
ajuta-ma sa uit zapezile timide
si niciodata imaculate
sau hai ajuta-ma sa nu uit nimic.

Opera literara – Trecere 1971- Editura Eminescu, Niciodata departe 1976 – Editura Albatros, Fericit cel care 1978 – Editura Albatros, Aproape destin 1987 – Editura Eminescu, O varsta a florilor 1987 – Editura Ion Creanga

A publicat versuri, proza, cronici literare in cele mai importante reviste de cultura din tara: Viata Romaneasca, Romania literara, Luceafarul, Contemporanul, Familia, Tribuna, Steaua, Convorbiri literare etc. A fost tradus in limba rusa si in limba sarba.

Aprecieri critice
„Viorel Varga incearca sa recupereze sensul de baza al sintagmei cliseizate. Surprinde tocmai seriozitatea cu care este tratata muzica si poezia.”
Nicolae Manolescu – Romania literara

„Dragostea pentru plaiurile natale, sentimentul puternic de apartenenta la spatiul de formare, cu miturile si datinile sale, intretin o stare euforica, transmisa parca prin toate simturile. Toposul poate fi considerat eternul spatiu mioritic, iar versurile lui Viorel Varga se inscriu pe linia liricii lui Lucian Blaga sau a lui Ioan Alexandru.”
Ana Blandiana – Amfiteatru

„Al treilea volum al lui Viorel Varga debuteaza cu un ciclu de versuri pe scheletul caruia se incheaga o poezie a traditionalului si in care discursul liric functioneaza simbolic cu cel prozaic.”
Ov. S. Crohmalniceanu – Romania literara

„Erosul, adesea prezent in poezia lui Viorel Varga, are insemnele unei iubiri diafane. Uneori se intrevede freamatul adolescentin al ruperii de trecut, de lumea copilariei si maturizarea prin cautarea de sine. Aceasta contradictie launtrica este sugerata si de opozitia dintre satul luminos si orasul sumbru”
Dan Cristea – Luceafarul

Daniel Munteanu

Post Views: 197