Ca să mai indulcească pierderea subvenţiilor pe cap de animal la suine şi păsări, Guvernul a găsit cateva chichiţe acceptate şi de Uniunea Europeană. Prin Hotărarea de Guvern nr. 838/2010 şi nr. 839/2010 se aplică Schema de ajutor de stat privind bunăstarea porcinelor şi Schema de ajutor de stat privind bunăstarea păsărilor. Prevederile celor două scheme se aplică producătorilor agricoli, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale şi intreprinderi familiale, grupuri de producători recunoscute. Beneficiază de ajutor producătorii care cresc sau exploatează porcine, de la o greutate vie de 30 de kilograme, pană la abatorizare şi producătorii care cresc sau exploatează păsări, in scopul obţinerii produselor agricole. Pentru ambele categorii de producători ajutorul de stat se acordă dacă sunt respectate măsurile prin care se asigură depăşirea standardelor minime obligatoriu. Sumele acordate pentru acoperirea costurilor suplimentare şi a pierderilor de venituri datorate măsurilor de bunăstare a suinelor şi păsărilor sunt in funcţie de respectarea măsurilor eligibile in totalitate sau parţial. Pentru porcine există şapte măsuri, iar pentru păsări şase măsuri. Acesta este primul an de aplicare a ajutorului de stat şi el include peri-oada 16 octombrie 2010- 15 octombrie 2011. Cererea se depune individual sau prin re-prezentant legal pană la data de 17 decembrie 2010 la Centrul Judeţean APIA.