În 27 septembrie, suntem chemați la vot pentru a ne alege primarii, consilierii locali, președintele Consiliului Județean și consilierii județeni.

Dreptul la vot poate fi exercitat, în cazul alegerilor locale, numai în localitatea de domiciliu, la secţia de votare corespunzătoarea adresei din buletin. Alegătorii pot afla secţia de votare la care sunt arondaţi accesând site-ul registrulelectoral.ro şi introducând datele personale.
Alegătorii care nu se regăsesc pe listele electorale permanente vor fi înscrişi pe liste suplimentare dacă dovedesc, cu actul de identitate, că au domiciliul sau reşedinţa pe raza secţiei de votare la care s-au prezentat la vot.


Vot uninominal, într-un singur tur

Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene se aleg direct, prin vot uninominal, în timp ce consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg în baza votului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.

Atât primarii şi cât și preşedinţii de consilii judeţene sunt aleşi într-un singur tur de scrutin, fiind declarat câştigător candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi dintre toţi competitorii electorali.
Alegătorii vor primi patru buletine de vot: unul pentru primar, unul pentru Consiliul Local, unul pentru Consiliul Judeţean şi unul pentru preşedintele Consiliului Judeţean.

Viceprimarii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot indirect de către consiliile locale și consiliile judeţene.

Alegerile locale ar fi trebuit să aibă loc în luna iunie, însă au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus. Mandatele actualilor aleși au fost prelungite
până la data preluării de către noile autorităţi ale administraţiei publice locale a mandatelor rezultate în urma alegerilor, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

Politicieni cu experiență, dar și debutanți, în competiția electorală sălăjeană

În Sălaj, în cursa pentru fotoliul de președinte al Consiliului Județean s-au înscris șase candidați: Dinu Iancu-Sălăjanu (PNL), susținut și de Alianța USR-PLUS, – director al Casei de Cultură a Sindicatelor, Szilagyi Robert (UDMR) – în prezent vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Florian (PSD) – fost prefect, Gheorghe Stanciu (PNŢCD) – economist si antreprenor, Teodor Peter (PMP) – specialist în ştiinţe administrative şi manager, şi Valer Crişan (ALDE), consilier juridic şi fost vicepreşedinte al Consiliului Județean Sălaj.

Pentru funcţia de primar al municipiului Zalău, au intrat în competiția electorală şapte candidaţi: actualul edil, Ionel Ciunt, din partea PSD, Fazakas Nicolae, de la UDMR – actual viceprimar, Florin Iordache, din partea Alianței USR-PLUS, – de profesie IT-ist, Ioan Lung, de la Pro România – profesor de matematică, Ludovica Breban, de la ALDE – expert contabil, Adrian Popan, din partea PMP – de profesie inginer, și Alexandru Mureşan, de la PNŢCD – profesor de informatică.